veniturile-rusiei-din-vanzarile-de-petrol-si-gaze-s-au-redus-cu-21%-in-octombrie

Veniturile Rusiei din vânzările de petrol şi gaze s-au redus cu 21% în octombrie

Timp de citire: < 1 minut

Veniturile Rusiei din vânzările de petrol şi gaze ar urma să înregistreze un declin anual de aproximativ 21% în luna octombrie, la 950 miliarde de ruble (11,7 miliarde de dolari), pe fondul preţurilor mai scăzute şi a aprecierii rublei.

Aceste venituri sunt cea mai importantă sursă de numerar pentru Kremlin, fiind responsabile pentru aproximativ o treime din totalul veniturilor la bugetul federal în ultimul deceniu. Războiul din Ucraina a determinat Occidentul să introducă mai multe sancţiuni destinate diminuării veniturilor din petrol şi gaze ale Rusiei, notează Agerpres.

Declinul previzionat sporeşte dificultăţile cu care se confruntă guvernul de la Moscova, inclusiv majorarea deficitului bugetar.

În ritm lunar, veniturile Rusiei din vânzările de petrol şi gaze ar urma să înregistreze un avans de 63 21% în octombrie, companiile urmând să plătească impozitele pe profit, conform calculelor Reuters. De asemenea, în primele zece luni din acest an veniturile ar urma să înregistreze un declin de aproximativ 20,5%, la 7.560 miliarde de ruble.

Ministerul de Finanţe a estimat iniţial pentru 2025 venituri din vânzările de petrol şi gaze în valoare de 10.940 miliarde de ruble, sau 5% din PIB, dar apoi a înrăutăţit previziunile la 8.320 miliarde de ruble.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.

The post Veniturile Rusiei din vânzările de petrol şi gaze s-au redus cu 21% în octombrie appeared first on Forbes Romania.