
Pentru jumătate dintre antreprenorii români, sustenabilitatea este, paradoxal, atât o soluție de reducere a costurilor, cât și o investiție percepută drept prea scumpă. Aceasta este una dintre principalele concluzii ale primului studiu realizat de BRD Groupe Société Générale privind percepțiile mediului de afaceri local asupra tranziției către modele sustenabile de business.
Cercetarea, lansată în contextul Climate Change Summit 2025, conturează o imagine pragmatică a antreprenorilor români, pentru care sustenabilitatea este mai degrabă o decizie economică, nu o strategie de transformare pe termen lung.
Potrivit studiului, 51% dintre antreprenori consideră sustenabilitatea o modalitate de reducere a costurilor operaționale (prin eficiență energetică sau optimizarea resurselor). Tot 51% însă spun despre „costurile ridicate ale implementării” că reprezintă principala piedică în calea tranziției.
Accesul la finanțare este o altă barieră semnificativă: 39% dintre antreprenori o consideră insuficientă pentru susținerea investițiilor verzi, iar 53% indică lipsa resurselor interne pentru gestionarea procesului de tranziție.
Eficiența și conformarea, mai importante decât reputația
Pentru antreprenorii români, sustenabilitatea este motivată mai mult de pragmatism decât de reputație. Eficiența operațională și pregătirea pentru reglementările viitoare sunt principalele motivații, urmate de valori personale (25%), fidelizarea clienților (24%) și accesul la finanțare (24%).
La polul opus, doar 15% dintre respondenți văd sustenabilitatea ca un avantaj de imagine, iar 20% ca un element de diferențiere față de competiție.
„Sustenabilitatea este adesea percepută ca o obligație, nu ca o oportunitate. Noi credem că este momentul să schimbăm această perspectivă: sustenabilitatea înseamnă reziliență și eficiență, nu doar conformare”, a declarat Anca Nuțiu, Director Executiv Retail BRD Groupe Société Générale.
Concept cunoscut, dar insuficient înțeles
Deși 78% dintre antreprenori declară că au auzit de „business sustenabil”, doar 24% știu că există o diferență între sustenabilitate și ESG – un semnal clar că familiaritatea nu se traduce încă în know-how aplicat.
Studiul arată, de asemenea, diferențe clare între companiile tinere și cele mature. Companiile tinere (sub 10 ani de activitate) privesc sustenabilitatea ca pe o oportunitate de inovare și diferențiere, iar companiile mature o văd mai degrabă ca pe o cerință de conformare la reglementările europene.
Deși 63% dintre antreprenori cred că sustenabilitatea va deveni obligatorie pentru toate afacerile în următorii zece ani, aproape 4 din 10 o consideră o perspectivă îndepărtată. Această polarizare arată că piața românească este încă în tranziție între conștientizare și acțiune.
BRD – facilitator al tranziției verzi
Prin acest studiu, BRD își reafirmă poziția de partener strategic al mediului de afaceri în tranziția către un model economic sustenabil. Prin programe precum District BRD pentru IMM-uri și prin creditele corelate cu obiective de sustenabilitate, banca oferă antreprenorilor acces la consultanță, mentorat și finanțare preferențială pentru performanța verde.
Cercetarea a fost realizată în octombrie 2025, pe un eșantion de 150 de antreprenori din segmentul microîntreprinderilor și IMM-urilor din România.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.
The post Studiu BRD: Costurile – principalul motor și cel mai mare obstacol pentru antreprenorii români în tranziția către sustenabilitate appeared first on Forbes Romania.