Șoselele prost luminate și marcajele care dispar la prima ploaie ne dau tuturor bătăi de cap la volan. O idee simpatică și curajoasă părea să schimbe jocul: drumuri care strălucesc în întuneric și te ghidează fără stâlpi de lumină. Numai că, odată ajunsă în realitate, s-a lovit de lucruri foarte pământene și s-a stins repede în Malaezia, o poveste care, sincer, ne sună cunoscut și nouă, în România.
În octombrie 2023, pe un drum rural cu două benzi, lângă Semenyih, Malaezia, marcajele rutiere au început să lumineze singure după lăsarea serii. Vopseaua fotoluminiscentă fusese aplicată pe un tronson de 245 de metri și promisese până la zece ore de vizibilitate fără stâlpi de iluminat, o idee tentantă într-o țară unde mii de oameni mor anual în accidente rutiere, adesea pe șosele neiluminate. Reacțiile inițiale au fost entuziaste, mai ales că marcajele se vedeau bine pe ploaie sau ceață, când liniile clasice devin greu de distins.
Un an mai târziu, proiectul a fost oprit. În noiembrie 2024, adjunctul ministrului lucrărilor publice, Ahmad Maslan, a anunțat în parlament că extinderea nu va continua. Decizia a venit după teste în două state – Selangor și Johor – și după evaluări interne care au arătat că așteptările nu au fost îndeplinite.
De ce a aprins ideea imaginația publicului
Punctul forte al marcajelor „glow-in-the-dark” a fost simplitatea: vopseaua pe bază de strontiu aluminat absoarbe lumină ziua și emite un halou discret noaptea, fără consum de energie. Ministerul Lucrărilor Publice a prezentat experimentul ca parte a modernizării infrastructurii în zone cu iluminat precar sau pene frecvente de curent. Pe teren, oficialii au remarcat că liniile rămâneau lizibile ore bune în condiții meteo dificile, un plus pentru siguranță.
Ideea nu era cu totul nouă la nivel global. Țări ca Olanda și Japonia au testat soluții similare, de regulă pe segmente scurte de drumuri sau piste de biciclete. În Malaezia, însă, ambiția a fost mai mare: evaluarea unui potențial înlocuitor parțial al iluminatului stradal pe artere rurale.
Proiectul a fost oprit după un an din cauza costurilor mult mai mari și a durabilității slabe în climat tropical, planurile de extindere în Selangor și Johor fiind retrase.
De ce s-a stins lumina pe traseu
În practică, două obstacole au cântărit decisiv. Primul a fost durabilitatea în climat tropical, cu umiditate ridicată și ploi abundente. Experți ai MIROS au semnalat uzura rapidă, iar studii de specialitate au indicat că astfel de acoperiri pot necesita reaplicare la aproximativ 18 luni în astfel de condiții – un ciclu de întreținere costisitor și greu de scalat.
Al doilea a fost prețul. Conform datelor citate public, vopseaua fotoluminiscentă a costat aproximativ 749 RM pe metrul pătrat, față de circa 40 RM pentru marcaje albe standard. În aceste condiții, planurile de extindere la 15 locații în Selangor și 31 de drumuri pilot în Johor au fost retrase. Între timp, tonul public s-a schimbat: pe rețelele sociale au apărut cereri de prioritizare a reparațiilor de bază – gropi, semnalizare, refacerea marcajelor clasice – în locul experimentelor spectaculoase.
Pentru moment, explorarea internațională a marcajelor fotoluminiscente continuă în laboratoare și proiecte punctuale, unde se caută formule mai rezistente și mai ieftine. În Malaezia, lecția rămâne clară: o soluție inovatoare poate spori vizibilitatea și speranța, dar fără o ecuație sustenabilă între cost, întreținere și climă, drumul spre adoptarea pe scară largă rămâne întunecat.