Producătorul de prăjituri Senneville, business antreprenorial lansat în Timișoara de antreprenorul David Alb, a inaugurat o nouă fabrică de deserturi refrigerate la Călan, județul Hunedoara. Investiția s-a ridicat la 4 milioane de euro.
Unitatea, dotată cu tehnologie de ultimă generație, va produce atât prăjituri tradiționale românești, cât și deserturi consacrate pe piața europeană, precum ecler și tiramisu. Noua capacitate de producție deschide companiei posibilitatea de a dezvolta și segmentul produselor private label, aflat în creștere în retailul românesc.
„România are nevoie de o strategie națională privind deficitul comercial, iar investițiile în unități de producție locală fac parte din soluție. Există cerere neacoperită în piață, ceea ce reprezintă o oportunitate pentru producători și retaileri. Producția locală poate reechilibra deficitul și consolida economia”, a declarat David Alb, CEO Senneville.
Contextul economic subliniază importanța acestei investiții: România înregistrează un deficit comercial agroalimentar în creștere, dulciurile fiind printre primele cinci produse cu cel mai mare dezechilibru între importuri și exporturi, alături de carne, lactate, pește și panificație.
Potrivit datelor Institutului Național de Statistică, deficitul comercial general a depășit 16,7 miliarde de euro în primele șase luni ale anului 2025, cu 10% mai mult decât în perioada similară din 2024.
Senneville a raportat în 2024 o cifră de afaceri de 5,1 milioane de euro, în creștere cu 38% față de anul precedent, avans susținut în principal de extinderea distribuției în rețelele naționale de retail.
Noua fabrică din Hunedoara marchează un pas strategic pentru companie, care își propune să contribuie atât la diversificarea ofertei pe piața locală, cât și la reducerea dependenței României de importurile de produse de cofetărie.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.
The post Senneville investește 4 milioane de euro într-o fabrică de deserturi refrigerate la Călan, Hunedoara appeared first on Forbes Romania.