În 2024, Uniunea Europeană a înregistrat 1,45 milioane de automobile electrice noi pe baterii, în scădere cu 6,1% față de 2023, când fuseseră înmatriculate 1,55 milioane de unități, potrivit datelor publicate miercuri de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat) și citate de Agerpres.
În pofida declinului înmatriculărilor, numărul total al mașinilor electrice pe baterii aflate în circulație în blocul comunitar a crescut cu 32,4%, ajungând la 5,87 milioane de unități, față de 4,43 milioane în anul anterior.
Ponderea automobilelor electrice în totalul înmatriculărilor noi a scăzut la 13,6% în 2024, cu un punct procentual sub nivelul de 14,6% din 2023. Creșterea accelerată a acestui segment s-a observat în ultimii ani, după ce până în 2018 era sub 1%, ajungând la 5,3% în 2020, 9% în 2021 și 12,1% în 2022.
Cele mai ridicate ponderi ale înmatriculărilor de mașini electrice au fost raportate în Danemarca (51,3%), Malta (37,7%) și Suedia (34,9%), în timp ce Croația (1,8%), Slovacia (2,4%) și Polonia (3%) au avut cele mai scăzute niveluri. România a rămas sub pragul de 10%.
Pe segmentul vehiculelor comerciale, înmatriculările de camioane grele electrice pe baterii au crescut cu 39,7%, cele de tractoare rutiere electrice cu 35,5%, iar autobuzele și autocarele electrice cu 28,2%. În schimb, camioanele ușoare electrice au consemnat o scădere de 10,8%. Per total, înmatriculările de vehicule electrice comerciale au înregistrat un declin de 6,8% față de 2023.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.
The post Scădere a înmatriculărilor de mașini electrice în UE în 2024, în ciuda creșterii flotei totale appeared first on Forbes Romania.