Pădurea de Molizi rulează, în acest moment, în cinematografele din țară, iar cu cea mai mare sinceritate aș recomanda oricui să meargă să-l vadă, mai ales acum, când istoria dă impresia că stă să se repete, însă am să-ți explic imediat de ce cred asta.
Cum săptămâna trecută am mers într-o excursie care seamănă mai de grabă a haiducie decât a orice altceva, bifând trei orașe dragi mie din Transilvania, între care Cluj-Napoca, Sighișoara și Brașov, în cel din urmă am zis că este rost să merg la cinema și să vizionez Pădurea de Molizi, un film pe care-l pândeam de când a fost anunțat.
Din nefericire pentru cinematografia românească, am constatat că în sală mă aflam eu și alături de o singură persoană, deși acesta este, fără dar și poate, un film pe care ar trebui să-l vadă oricine.
Adevărat, realizez că modul în care este construit nu intră la capitolul „entertainment” de tipul supereroilor creați de Marvel sau DC. Nu are împușcături, deși se vorbește despre ele mai real decât poate orice film de acțiune, iar construcția este una slow-burn, ba chiar ce duce mai degrabă înspre un documentar.
Pădurea de Molizi, la cinema AFI Brașov / Foto: Iulia Kelt (Playtech)
Pădurea de Molizi, pariul lui Tudor Giurgiu cu istoria, dar și cu prezentul
Pădurea de Molizi, a lui Tudor Giurgiu, vorbește despre Masacrul de la Fântâna Albă, din anul 1941, unde un număr dureros de mare de români au fost împușcați pe loc în timp ce încercau să evadeze din proaspătul „pământ rusesc”, acum parte din Ucraina, înapoi în România ce nu fusese anexată.
Din capul locului, Pădurea de Molizi este o poveste atât despre o istorie a bocancului sovietic pus pe capetele tuturor celor care nu „s-au dat cu rușii”. Îți demonstrează că, de-a lungul istoriei celui de-al Doilea Război Mondial, monștrii nu au fost numai naziștii, ci și rușii care ne-au salvat cu forța și au creat poate aproape la fel de mult rău ca inamicii lor.
Așadar, devine lesne de înțeles de ce nu ar trebui, în vremurile acestea tulburi pe care le trăim, să ne mai lăsăm ghidați de regimuri dictatoriale, fie ele rusești sau de altă factură. O lecție pe care ar trebui să o învățăm pentru a nu o mai repeta.
Posterul filmului Pădurea de Molizi / Foto: Iulia Kelt (Playtech)
O poveste care transcede istoria și se aruncă în lașitatea umană
Dincolo de regimuri politice, Pădurea de Molizi vorbește inclusiv despre modul în care lașitatea are darul de a pune preț pe ființa umană atunci când este pusă în situații limite. Se crează, astfel, un soi de confuzie între instinctul de supraviețiure și datoria de a duce specia mai departe.
Personajul principal, Gheorghe, interpretat de actorul Mircea Andreescu face un fel de alegerea lui Sophie, de data aceasta alegând între propria persoană și familia lui formată din soție și cele două fetițe. Alegerile lui duc inevitabil la schimbări de destine.
Cum privește Gheorghe toate acestea la bătrânețe? Cum se împacă cu ceea ce a făcut? Evident, nu îți pot da aceste amănunte de vreme ce sper ca tu să mergi la cinematograf și să vezi acest film românesc. Ceea ce îți pot spune este că merită și, mai mult, trebuie să-l vezi.
Așa cum există lecturi obligatorii pentru buna dezvoltare emoțională a românului, așa există producții cinematografice, iar Pădurea de Molizi este una dintre ele.