psilocibina,-disponibila-pentru-prima-data-in-germania-in-afara-studiilor-clinice

Psilocibina, disponibilă pentru prima dată în Germania în afara studiilor clinice

Timp de citire: 2 minute

Germania autorizează în premieră tratamentul cu substanța psihedelică psilocibină pentru pacienții cu depresie rezistentă la tratamente, în afara studiilor clinice, printr-un program oficial de utilizare compasională aprobat de Institutul Federal pentru Medicamente și Dispozitive Medicale (BfArM). 

Clinica OVID din Berlin, un centru specializat în terapii psihedelice asistate medical, devine una dintre primele două instituții din Uniunea Europeană care pot oferi acest tip de terapie, alături de Institutul Central de Sănătate Mintală din Mannheim.

Psilocibina – un compus psihedelic natural extras din ciuperci – a demonstrat în numeroase studii recente un potențial semnificativ în tratarea formelor severe de depresie care nu răspund la medicație sau psihoterapie convențională. Potrivit estimărilor, între 20 și 30% dintre pacienții cu depresie din Germania se află în această categorie.

„Tratamentul cu psilocibină nu este aplicat izolat, ci întotdeauna integrat într-o abordare terapeutică multi-profesională, care pune accent egal pe psihic, corp și contextul de viață al pacientului”, afirmă Dr. Andrea Jungaberle, medic primar anestezist și psihoterapeut, cofondatoare a Clinicii OVID.

Terapie psihedelică într-un cadru clinic supravegheat

Tratamentul este disponibil în regim de spitalizare de zi și presupune o pregătire psihoterapeutică atent structurată, administrarea controlată a psilocibinei și un proces amplu de integrare post-sesiune. Programul este coordonat de Prof. Dr. Gerhard Gründer, director medical al Clinicii OVID și autorul primei cercetări clinice din Germania de fază II privind eficiența psilocibinei în depresia rezistentă.

Spre deosebire de protocoalele stricte ale studiilor clinice, procedura de utilizare compasională permite o abordare mai individualizată, fără a face rabat de la standardele etice și medicale impuse de BfArM. Psilocibina utilizată provine de la producătorul canadian Filament Health și este de origine naturală.

Decizia de a permite utilizarea compusului psihedelic în afara studiilor clinice marchează un punct de cotitură în medicina psihiatrică din Germania și UE. 

Această evoluție vine pe fondul interesului crescând la nivel global pentru utilizarea terapeutică a substanțelor psihedelice, inclusiv în SUA, Canada și Regatul Unit, unde cercetările în domeniu au fost reluate după decenii de interdicție.

Cererea pentru acest tip de tratament se anunță a fi mult mai mare decât capacitatea actuală a centrelor autorizate, subliniază reprezentanții clinicii. Totodată, terapia cu psilocibină rămâne, pentru moment, o procedură excepțională – nu un substitut pentru aprobarea completă a substanței în sistemul de sănătate german.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.

The post Psilocibina, disponibilă pentru prima dată în Germania în afara studiilor clinice appeared first on Forbes Romania.