prime-kapital-obtine-o-refinantare-de-85,5-milioane-euro-pentru-arges-mall

Prime Kapital obține o refinanțare de 85,5 milioane euro pentru Argeș Mall

Timp de citire: 2 minute

Dezvoltatorul imobiliar Prime Kapital a anunțat că a obținut o facilitate de refinanțare în valoare de 85,5 milioane de euro de la Erste Group Bank AG, destinată proiectului Argeș Mall, centrul comercial inaugurat în aprilie 2024 la Pitești.

Mall-ul are o suprafață închiriabilă de peste 51.000 mp și include peste 150 de magazine și restaurante, precum și o zonă de dining cu terasă panoramică spre Lacul Prundu. Proiectul deservește o zonă de atracție estimată la peste 640.000 de persoane, într-o regiune susținută economic de prezența uzinei Dacia – Renault.

Andrew Bird, Partener Prime Kapital, a subliniat că noua facilitate confirmă poziția Argeș Mall ca destinație regională de retail și divertisment, proiect care „a redefinit standardele retailului modern în regiune”.

Argeș Mall a fost dezvoltat pe o fostă platformă industrială de circa 13 hectare, fiind unul dintre cele mai mari proiecte de regenerare urbană din județ. Investițiile au inclus și amenajări de infrastructură publică, cu un parc nou și conexiuni pietonale și auto între cartierul Tudor Vladimirescu și restul orașului. Centrul comercial deservește o zonă de atracție de peste 640.000 de persoane, beneficiind de o activitate economică solidă, inclusiv uzina Dacia a Renault, cea mai mare fabrică Renault din afara Franței.

Proiectul a primit certificarea ecologică Edge Advanced, a informat Prime Kapital într-un comunicat.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.

The post Prime Kapital obține o refinanțare de 85,5 milioane euro pentru Argeș Mall appeared first on Forbes Romania.