Bugetul alocat pentru compensații depășește 2,3 mld. lei.
605.538 de gospodării din cele 783.000 care s-au înregistrat pe platforma compensatii.gov.md s-au calificat pentru Programul „Ajutor la contor”, a anunțat ministra Muncii și Protecției Sociale, Natalia Plugaru, în cadrul unei conferințe de presă a Guvernului. Programul acoperă peste 1,2 milioane de cetățeni, iar bugetul total alocat depășește 2,3 miliarde de lei.
Beneficiarii care au indicat un cont bancar sau social în sistem vor primi banii prin transfer direct începând de astăzi. Cei care au optat pentru ridicarea sumelor de la oficiile poștale o vor putea face din 15 decembrie, cu buletinul de identitate.
53% dintre gospodării primesc compensația maximă
Structura sprijinului arată astfel:
- 53% dintre beneficiari vor primi 800 de lei (pentru lemne) sau 1.000 de lei (pentru alte surse de energie);
- 23% vor primi sume intermediare;
- restul vor beneficia de compensația minimă de 500 de lei.
Plățile vor fi acordate lunar, din noiembrie 2025 până în martie 2026.
Analiza datelor aprobate arată că:
- 287.000 de gospodării folosesc combustibili solizi;
- peste 169.000 se încălzesc cu gaze naturale;
- 106.134 sunt conectate la termoficare;
- peste 42.000 utilizează energia electrică drept sursă principală.
Buget mai mare decât anul trecut
Eligibilitatea a fost stabilită prin verificări automatizate în 12 baze de date ale instituțiilor publice și private. Ministra Plugaru a precizat că bugetul estimat pentru acest sezon este de 2,3 mld. lei, cu 800 de milioane mai mult decât anul trecut, când o parte din fonduri au venit de la donatori.
Persoanele care nu au aplicat până la termenul-limită se pot înregistra în continuare pe compensatii.gov.md, urmând să fie incluse pentru lunile viitoare.
Tot de astăzi, beneficiarii își pot verifica online compensațiile, plafonul maxim fiind anul acesta de 1.000 lei pentru energie termică, gaze și electricitate, respectiv 800 lei pentru combustibili solizi.
În sezonul trecut, peste 720.000 de familii au beneficiat de sprijin, cu un buget total de 2,69 mld. lei.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.
The post Peste două treimi dintre gospodăriile din R. Moldova vor primi compensații la energie în sezonul rece 2025–2026 appeared first on Forbes Romania.