Parlamentul European analizează posibilitatea de a devansa cu un an, până la 1 ianuarie 2027, termenul-limită pentru interzicerea totală a importurilor de gaze naturale din Rusia în Uniunea Europeană, potrivit informațiilor agenției Reuters, citate de Agerpres.
Inițiativa vine în contextul pregătirii negocierilor oficiale cu statele membre pe marginea propunerii formulate anterior de Comisia Europeană, care prevedea oprirea importurilor rusești începând cu 2028.
Amendamentele formulate de eurodeputații Inese Vaidere (PPE) și Ville Niinisto (Grupul Verzilor) cer nu doar accelerarea interdicției, ci și măsuri punitive pentru companiile care o încalcă. Printre acestea, se numără inclusiv posibilitatea retragerii autorizației de a tranzacționa energie. În plus, Niinisto propune extinderea interdicției și asupra importurilor de petrol rusesc, începând cu aceeași dată – o măsură care nu se regăsește în propunerea Comisiei Europene.
Deși mai mulți diplomați europeni susțin că este puțin probabil ca toate guvernele UE să accepte un termen mai devreme, europarlamentarii ar putea folosi această solicitare ca pârghie pentru a obține alte concesii în negocieri.
Votul Parlamentului European pentru stabilirea poziției de negociere este așteptat în toamnă. Măsurile finale vor necesita acordul Parlamentului și al unei majorități calificate a statelor membre, ceea ce înseamnă că opoziția unor țări precum Ungaria sau Slovacia – dependente încă de gazul rusesc – nu va fi suficientă pentru a bloca pachetul legislativ.
Potrivit Comisiei Europene, aproximativ 19% din necesarul de gaze al Uniunii provenea din Rusia în 2023, prin conducte precum TurkStream și prin livrări de gaze naturale lichefiate (GNL). Proiecțiile pentru 2025 estimează o reducere până la 13%, semnificativ mai mică față de 45%, cât reprezenta ponderea gazului rusesc înainte de invazia din Ucraina în 2022.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.
The post Parlamentul European vrea să grăbească interzicerea gazelor rusești în UE: termen propus – 1 ianuarie 2027 appeared first on Forbes Romania.