Novo Nordisk, producătorul danez al medicamentelor pentru obezitate Wegovy și Ozempic, a revizuit în scădere marți, 30 iulie, estimările privind creșterea vânzărilor și a profitului operațional pentru întregul an, declanșând o cădere de peste 20% a acțiunilor sale și pierderi de peste 60 de miliarde de euro din capitalizarea bursieră.
Este a doua revizuire negativă din partea companiei în acest an, pe fondul unei competiții tot mai agresive cu Eli Lilly și a unei cereri sub așteptări pe principalele piețe.
Potrivit Reuters, noua estimare a companiei indică o creștere a vânzărilor în 2025 între 8% și 14% în monede locale, față de intervalul anterior de 13%-21%. De asemenea, estimarea privind profitul operațional a fost redusă de la 16%-24% la un interval de 10%-16%.
„Scăderea prognozei este determinată de perspectivele mai slabe pentru Wegovy pe piața obezității din SUA, de un ritm mai lent al vânzărilor Ozempic în segmentul GLP-1 pentru diabet și de o penetrare sub așteptări a Wegovy pe anumite piețe internaționale”, a transmis compania într-un comunicat.
În pofida acestor revizuiri, Novo a raportat o creștere a vânzărilor de 18% în al doilea trimestru și pe întregul semestru, iar profitul operațional a avansat cu 40% în perioada aprilie–iunie și cu 29% în prima jumătate a anului, conform datelor prezentate de companie.
Scăderea severă a valorii bursiere vine după ce, în 2024, vânzările puternice de Wegovy au propulsat Novo Nordisk la statutul de cea mai valoroasă companie listată din Europa, cu o capitalizare care a atins un vârf de aproximativ 615 miliarde de euro (Financial Times). De atunci, valoarea de piață s-a înjumătățit.
Ca reacție la turbulențele financiare și la presiunea din partea acționarilor, compania a anunțat numirea lui Maziar Mike Doustdar în funcția de director general, înlocuindu-l pe Lars Fruergaard Jørgensen, care a fost demis în luna mai de către consiliul de administrație și acționarul principal, Novo Nordisk Foundation. Doustdar, primul CEO non-danez al companiei, își va prelua oficial funcția pe 7 august, potrivit Euronews.
Contextul competitiv tot mai intens pe piața medicamentelor anti-obezitate, dominată de terapiile GLP-1, a afectat puternic perspectivele pentru Novo. Rivalul american Eli Lilly câștigă teren cu propriile tratamente, în timp ce pe piață apar și alternative generice mai ieftine care pun presiune pe marjele și cota de piață a producătorului danez.
Rezultatele financiare detaliate ale companiei pentru trimestrul al doilea sunt așteptate pe 6 august. Investitorii vor urmări cu atenție strategia noii conduceri în condițiile unui climat volatil, cu potențial de reașezare a liderilor în segmentul terapiei obezității.
În România, sucursala Novo Nordisk a raportat afaceri în creștere de 30% anul trecut, până la 1,3 miliarde de lei, iar profiturile au crescut și ele cu 12%, până la 34 de milioane de lei.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.
The post Novo Nordisk își reduce prognoza anuală de venituri și profit, iar acțiunile se prăbușesc cu peste 20% appeared first on Forbes Romania.