noile-taxe-din-2026-cresc-semnificativ-presiunea-fiscala-asupra-firmelor-si-riscurile-juridice

Noile taxe din 2026 cresc semnificativ presiunea fiscală asupra firmelor și riscurile juridice

Timp de citire: 2 minute

Noile modificări fiscale, care au intrat în vigoare de la 1 ianuarie 2026, vor avea un impact major asupra societăților comerciale din România, generând costuri suplimentare și riscuri juridice sporite, în special în domeniul impozitării clădirilor, terenurilor, autovehiculelor și dividendelor, avertizează Dr. Radu Pavel, avocat coordonator al societății de avocatură Pavel, Mărgărit și Asociații.

Potrivit sursei citate, aplicarea noilor cote de impozitare și respectarea procedurilor fiscale impun o planificare atentă și adaptarea contractelor comerciale, într-un context marcat de intensificarea controalelor fiscale. „Nerespectarea noilor obligații poate conduce la sancțiuni fiscale considerabile și chiar la executări silite”, a declarat Dr. Radu Pavel.

Modificările introduse prin Legea nr. 239/2025 mențin regulile generale de calcul al impozitului pe clădiri pentru persoanele juridice, însă cresc impactul fiscal prin raportarea la valori impozabile actualizate și prin stabilirea unor cote ridicate la nivel local. În municipiul București, autoritățile au stabilit pentru 2026 o cotă de 0,2% pentru clădirile rezidențiale deținute de firme și de 1,5% pentru clădirile nerezidențiale.

În cazul terenurilor, impozitul este calculat în funcție de suprafață, rangul localității și zona de impozitare, diferențele de încadrare sau eventualele erori ale autorităților locale putând conduce la obligații fiscale majorate pentru companii.

Autovehiculele firmelor, taxate mai sever

Regimul de impozitare a autoturismelor deținute de persoane juridice este modificat substanțial începând cu 2026. Noul mecanism de calcul ține cont de capacitatea cilindrică și de norma de poluare, vehiculele mai poluante fiind impozitate mai sever.

Totodată, facilitățile fiscale pentru autoturismele hibride sunt restrânse, reducerea de impozit aplicându-se doar vehiculelor cu emisii de CO₂ de cel mult 50 g/km. În plus, pentru prima dată este introdusă o taxă anuală fixă de 40 de lei pentru vehiculele electrice, indiferent de capacitate sau valoare.

Regimul microîntreprinderilor se restrânge

O altă modificare importantă vizează impozitul pe dividende, care crește de la 10% la 16% începând cu 1 ianuarie 2026, diminuând veniturile nete ale asociaților și afectând planificarea financiară a firmelor.

În același timp, a fost eliminată cota de impozitare de 3% pentru microîntreprinderi, iar plafonul de venit pentru încadrarea în acest regim a fost redus de la 250.000 de euro la 100.000 de euro. Depășirea acestui prag atrage automat aplicarea impozitului pe profit, cu implicații fiscale semnificative.

Avocații recomandă o abordare proactivă

Dr. Radu Pavel subliniază că legislația fiscală oferă instrumente de protecție, precum contestația administrativă, suspendarea executării silite și acțiunea în anulare, însă eficiența acestora depinde de existența unei strategii juridice bine fundamentate.

„Noile măsuri fiscale trebuie tratate cu mare atenție pentru a evita dezechilibre financiare și riscuri juridice semnificative pentru orice tip de societate comercială”, a declarat avocatul.

În concluzie, specialiștii recomandă firmelor să își revizuiască strategiile fiscale și contractele comerciale și să adopte o abordare proactivă pentru a se adapta noului cadru legislativ aplicabil din 2026.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.

The post Noile taxe din 2026 cresc semnificativ presiunea fiscală asupra firmelor și riscurile juridice appeared first on Forbes Romania.