Compania energetică de stat Naftogaz din Ucraina a anunţat luni că a semnat primul său acord cu grupul SOCAR din Azerbaidjan pentru a importa gaze naturale via ruta transbalcanică.
“Pentru prima dată, o livrare test de gaze este realizată prin ruta transbalcanică, de-a lungul coridorului Bulgaria – România – Ucraina”, se arată într-un comunicat al Naftogaz, preluat de Agerpres.
Acordul este pentru un volum redus de gaze, a precizat compania ucraineană, fără a indica momentul când vor avea loc livrările.
“Este un volum mic, dar un pas de importanţă strategică care deschide calea cooperării pe termen lung”, a afirmat directorul general al Naftogaz, Serhiy Koretskyi.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.
The post Naftogaz și SOCAR încheie un acord pentru importul de gaze naturale prin ruta transbalcanică appeared first on Forbes Romania.