
Bijuterii „de o valoare inestimabilă” au fost furate duminică dimineață de la Muzeul Luvru din Paris de răufăcători care au fugit, muzeul cel mai vizitat din lume anunțându-și închiderea „din motive excepționale”.
Faptele s-au derulat în intervalul orar 09:30 și 09:40 (07:30 și 07:40 GMT), răufăcătorii au pătruns în muzeul situat în centrul capitalei franceze, au furat mai multe obiecte de artă și apoi au fugit, au declarat surse apropiate de dosar pentru AFP, conform Agerpres.
Valoarea furtului este de o „valoare inestimabilă”, a declarat ministrul de interne, Laurent Nunez. El a explicat pentru media franceze că hoții erau „trei sau patru” și că au operat în „șapte minute”. Ei au pătruns în muzeu din exterior utilizând o „nacelă” care era pe un camion pentru a pătrunde ‘în sala Apollo’, unde s-au concentrat pe ‘două vitrine’, a precizat ministrul.
La mai multe ore după comiterea furtului, ministrul culturii a anunțat că una dinte bijuteriile furate a fost găsită în împrejurimile muzeului.
„În împrejurimile muzeului Luvru, a fost găsită o bijuterie care este în curs de evaluare”, a declarat Rachida Dati pe canalul de televiziune TF1. Ea a mai spus că „criminalitatea organizată vizează obiecte de artă’ și ‘muzeele au devenit ținte”.
A fost deschisă o anchetă pentru furt în grup organizat și asociere de răufăcători în vederea comiterii unei crime, aceasta fiind încredințată Brigăzii de combatere a banditismului (BRB) din cadrul poliției judiciare, cu susținerea Biroului central de luptă împotriva traficului cu bunuri culturale (OCBC), a precizat pentru AFP parchetul din Paris, care precizează că prejudiciul exact este ‘în curs de evaluare’.
Muzeul Luvru va rămâne închis duminică din motive „excepţionale”, a precizat instituţia pe contul său de X.
Muzeul Luvru este cel mai vizitat din lume, cu aproape 9 milioane de vizitatori în 2024, dintre care 80% străini.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.
The post Muzeul Luvru din Paris a fost jefuit. Au fost furate bijuterii „de o valoare inestimabilă” appeared first on Forbes Romania.