Ministerul Sănătății și Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UNSAR) au avut miercuri o întâlnire dedicată elaborării primei Strategii Naționale de screening și prevenție pe patologii pentru următorii cinci ani.
Demersul reunește, pentru prima dată, instituții publice, sectorul privat, organizații profesionale și societatea civilă într-un grup de lucru comun.
Potrivit Ministrului Sănătății, Alexandru Rogobete, această strategie își propune să construiască politici publice integrate care să aducă prevenția și diagnosticul precoce în prim-plan, reducând inechitățile și crescând accesul la îngrijire medicală. UNSAR contribuie cu expertiza din zona asigurărilor private de sănătate, vizând o complementaritate între sistemul public și cel privat.
Rogobete a anunțat lansarea unui program-pilot în spitalele din Târgu Mureș, Bistrița, Vâlcea și Timișoara, unde asigurările private vor fi integrate în serviciile publice.
„Acolo unde resursele publice nu sunt suficiente, sistemul privat trebuie să vină în sprijinul pacienților. Pacienții trebuie să știe că nu sunt singuri – suntem aici, zi de zi, pentru ei și vom merge până la capăt cu aceste schimbări.”, a transmis ministrul pe pagina sa de Facebook.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.
The post Ministerul Sănătății și UNSAR, parteneriat pentru prima Strategie Națională de screening și prevenție appeared first on Forbes Romania.