Generația Z, născută între 1998 și 2012, pare că devine noua frontieră a industriei de lux, potrivit Reuters. Grupul reprezenta 4% din cheltuielile globale de lux înainte de pandemie; până în 2030, va ajunge la 25%, potrivit Boston Consulting Group.
Directorii, consultanții și analiștii spun că această generație este mai greu de definit decât predecesorii ei. Este influențată de peisajul global al rețelelor sociale și tinde să combine obiecte de la nume consacrate cu branduri la modă, cumpărând de oriunde, de la TikTok la magazine second-hand. Mărcile tradiționale care încearcă să atragă clienții din Gen Z au apelat la influenceri, magazine pop-up și produse accesibile precum brelocuri de genți.
„Există multe asemănări între Generația Z din Shanghai, Los Angeles și Londra”, a declarat pentru Reuters Scott Roe, CFO și COO al Tapestry (compania-mamă Coach). Roe a spus că Generația Z nu este mai puțin loială brandurilor decât alte generații, dar este mai greu de atins pentru că are mai multe opțiuni, iar, astfel, „Ca să te remarci, trebuie să ai o voce puternică.”
Datele companiei de cercetare dcdx, care urmărește mențiuni și interacțiuni cu conținut generat de utilizatori, au arătat că Gucci a înregistrat cea mai mare scădere pe rețelele sociale dintre brandurile de lux de top, în ultimul an.
Articolele mai ieftine din portofoliul mărcilor de renume atrag tinerii cumpărători de lux, care sunt mai atenți la buget decât generațiile anterioare. În august, cheltuielile Gen Z și Millennials (născuți după 1978) au crescut cu doar 0,5% față de anul anterior, comparativ cu o creștere de 2,4% pentru Baby Boomers, potrivit Bank of America.
În Asia, companiile chineze noi câștigă teren în rândul tinerilor cumpărători, datorită priceperii digitale și capacității de a valorifica identitatea națională a Chinei, a declarat CEO-ul Chanel, citată de Reuters, adăugând „Nu poți lua de-a gata longevitatea unui brand; rămâi în conștiința publicului doar dacă ești relevant, oportun și constant modern”.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.
The post Marea provocare a brandurilor de lux: cum să înțeleagă generația Z appeared first on Forbes Romania.