Hidroelectrica a început operațiunile de curățare a lacului de acumulare Izvorul Muntelui-Bicaz, grav afectat de acumulări masive de deșeuri plutitoare și submerse aduse de viiturile recente.
Intervenția vizează atât malul stâng, cât și cel drept al lacului, în zona Poiana Largului-Viaduct, comuna Poiana Teiului, județul Neamț.
Compania a instituit o Celulă Operativă care coordonează acțiunile de colectare și predare a deșeurilor, în parteneriat cu Hidroserv și prestatorul Rotmark SA. În teren acționează deja 31 de persoane, iar de luni, 4 august, vor fi mobilizate încă două excavatoare, cinci bărci și ambarcațiuni suplimentare pentru intensificarea ritmului de colectare, se arată într-un comunicat.

Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, aflată la fața locului, a declarat că a cerut de urgență Hidroelectrica și Administrației Naționale Apele Române un calendar de intervenție și raportări zilnice privind progresul. „Astăzi pe teren (Bicaz) sunt deja zeci de reprezentanți Hidroelectrica și Apele Române care scot în ritm de urgență deșeurile. Au ajuns o parte din echipamente, altele vor ajunge azi și mâine din toată țara”, a transmis aceasta, citată de Agerpres.
Buzoianu a subliniat necesitatea unor acțiuni concrete și rapide, avertizând asupra riscurilor de sănătate publică generate de acumulările din lac.
Premierul Ilie Bolojan a aprobat vineri un set de măsuri de sprijin pentru persoanele afectate de inundațiile din județele Suceava și Neamț, în timp ce ministrul Investițiilor, Dragoș Pîslaru, a anunțat activarea mecanismului european RESTORE, care permite alocarea rapidă a fondurilor UE în caz de dezastre naturale.
Situația din județele Moldovei este tratată în regim de alertă națională, iar autoritățile promit o monitorizare permanentă a intervențiilor.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.
The post Lacul Bicaz, sufocat de deșeuri după viituri: Hidroelectrica și autoritățile intervin în regim de urgență appeared first on Forbes Romania.