Umorul poate fi o vocație, dar pentru Anca Irina Vlad el a venit ca un reflex firesc. Fără planuri de celebritate, fără calcule strategice, ci din plăcerea de a face oamenii să râdă. Așa s-a născut prima ei postare virală, „Părinți în parc”, un sketch inspirat din viața de zi cu zi care a rezonat instant cu publicul.
De acolo, drumul i s-a conturat natural. Vorbim despre un amestec de observații fine, personaje pe care nu le uiți așa de ușor, dar și de o doză de autoironie care a prins rapid la comunitatea online.
Dincolo de succesul digital, Anca se definește ca povestitor, nu doar ca actriță sau scenaristă. Pentru ea, fiecare sketch înseamnă disciplină și pregătire: text scris, decoruri gândite, recuzită atent aleasă, dar și libertatea de a improviza atunci când personajul prinde viață.
Între „tanti Mariana”, oglinda românilor care ne face să râdem de noi înșine, și momentele inspirate direct din interacțiunile cotidiene, creațiile ei transmit sinceritate și un sens profund de comedie.
Premiată la Digital Divas și recunoscută de public ca Best Comedy Content Creator, Anca Irina Vlad privește fiecare mesaj primit ca pe o confirmare că munca ei contează.
Pentru unii, sketch-urile ei au adus zâmbete. Pentru alții, au însemnat chiar mai mult și vei afla din interviul care urmează la ce mă refer.
INTERVIU cu Anca Irina Vlad
INTERVIU cu Anca Irina Vlad – „Umorul pentru mine este ceva firesc”
Playtech (Iulia Kelt): Cum a început povestea ta pe rețele de socializare? Cine ți-a spus prima dată „Hei, ai umor”?
Anca Irina Vlad: Umorul pentru mine este ceva firesc. Ceva ce vine natural. Nu prea mă gândesc la el ca la un talent. Mereu am avut acest „talent”, să fac oamenii să râdă, cred că de aceea nici nu-l percep ca pe ceva special. Nu cred că a existat un început clar, un moment în care să zic „gata, de mâine mă apuc de sketch-uri”.
Am început să fac clipuri online din plăcere, n-a fost o decizie luată conștient. Într-o seară am postat printre primele mele clipuri „Părinți în parc” și a avut foarte multe reacții pe toate rețelele de socializare. Cred că am făcut ceva ce făceam deja și în viața de zi cu zi, făceam oamenii să râdă. Doar că de data asta era pe net.
Playtech (Iulia Kelt): Ce unelte folosești pentru înregistrare și, mai apoi, editare?
Anca Irina Vlad: Îmi scriu mare parte din texte în telefon. Notez idei, adun idei, scriu cam tot ce-mi vine în cap. Dar dincolo de asta, îmi place să mă separ de telefon cât pot.
Folosesc o cameră Canon G7, ușor de folosit, editez întotdeauna pe laptop, un MacBook Pro, și folosesc CapCut Desktop.
Pe telefon dau scroll și eu ca toți oamenii, răspund la comentarii, mesaje. Dar nu-mi place să lucrez nimic video pe telefon, nici filmat, nici editat.
INTERVIU cu Anca Irina Vlad, despre personajul său preferat dintre cele cărora „le-a dat naștere”
Playtech (Iulia Kelt): Care este personajul tău preferat pe care l-ai creat și de ce?
Anca Irina Vlad: E o întrebare bună. Cred că tanti Mariana, varianta pe engleză. Eu am călătorit destul de mult între vârsta de 20 și 30 de ani. Și nu neapărat în partea dezvoltată a lumii.
Asta m-a făcut să văd România cu alți ochi, din afara contextului european, și să fac pace cu ea. Am învățat s-o accept, să n-o mai judec. Și cred că asta face și tanti Mariana. Ne dă prilejul să nu mai fim așa de aspri cu noi. Ne vorbește în engleză în cel mai românesc mod posibil. E un fel de oglindă a noastră. La care ne uităm și în loc să dăm cu pietre, râdem.
Cred că noi românii purtăm cu toții nevoia asta colectivă de a ne ierta că nu suntem mai mult, că nu suntem așa cum am vrea noi să fim.
Playtech (Iulia Kelt): Ești mai „actriță” sau mai „scenaristă” atunci când vine vorba de clipurile tale?
Anca Irina Vlad: Eu mă gândesc la mine mai mult ca la un om care vrea să spună o poveste, iar actoria și scenariul sunt instrumentele mele. Am nevoie de ele amândouă ca să ajung la oameni.
Pentru mine scopul nu este să fiu actriță, ci să spun povestea în așa fel încât oamenii să înțeleagă și să râdă. Să mă asigur că găsesc cele mai potrivite cuvinte și cea mai bună formulă actoricească pentru a ajunge la public.
Playtech (Iulia Kelt): Ce proces urmezi atunci când scrii un sketch amuzant? Notezi ideile pe telefon, hârtie, sau îți vin pur și simplu în momentul filmării?
Anca Irina Vlad: În ceea ce privește ideile, ele ajung la mine când vor ele, cum vor ele. Încerc să nu forțez idei, câteodată n-am nicio idee, câteodată am 8 pe zi.
Încerc să nu intervin prea mult în procesul aceasta. Tot ce fac ca să „am idei” e să trăiesc viața de zi cu zi, ca toată lumea: să merg cu copiii în parc, să cumpăr pâine, etc. Ciocnirea cu realitățile societății românești declanșează idei constant în capul meu.
Dar în ceea ce privește procesul de realizare a unui scheci cred că sunt destul de strictă. Nu prea mă bazez pe improvizație sau pe inspirație de moment.
Scriu textul, stabilesc ținutele, pregătesc setup-ul, lumini, cameră, elemente de recuzită, etc.
În timpul filmărilor propriu-zise îmi dau voie să fiu liberă, să improvizez, să mă joc cu personajul, cu textul un pic. Dar în niciun caz nu fac un scheci de la zero din improvizație.
Având în vedere faptul că publicul e deja bombardat cu conținut vizual excesiv, mi s-ar părea nedrept să fac un material de 10 minute în care să spun ceva ce aș putea spune într-un minut.
INTERVIU cu Anca Irina Vlad
Playtech (Iulia Kelt): Când ai început să faci clipuri, te-ai gândit că vei ajunge să ai o comunitate atât de mare?
Anca Irina Vlad: N-am început să fac clipuri cu gândul de a ajunge celebră pe net. Cred că am ajuns într-o etapă în care am decis să dau glas acestui impuls de a crea comedie sub orice formă, de a mă exprima astfel. A venit dintr-un instinct. Nu m-am gândit absolut deloc că trebuie să am și vreun beneficiu de pe urma lui.
Playtech (Iulia Kelt): Ai avut vreodată un sketch care a mers complet prost și te-ai gândit „Ok, asta nu se postează niciodată”?
Anca Irina Vlad: Nu prea, pentru că sunt prezentă 100% în procesul de realizare a unui sketch, îmi dau seama încă de când lucrez la text dacă ceva nu e bine și modific. Sau se întâmplă să simt că ținuta, părul, machiajul nu sunt în acord cu viziunea pe care o am asupra personajului, nu se potrivesc, și atunci încep să modific până găsesc formula corectă pentru mine.
La fel se poate întâmpla cu partea de actorie. Să nu-mi placă vocea, de exemplu. Atunci exersez până simt că iese ce vreau eu. Uneori iese repede, alteori durează mai mult. Dar în mare parte din timp, cu răbdare, ajung acolo unde trebuie.
Playtech (Iulia Kelt): În clipurile tale apar adesea situații din viața de zi cu zi din România. Care e cel mai amuzant moment pe care l-ai trăit și ai zis: „Trebuie să fac un clip despre asta”?
Anca Irina Vlad: Cred că după absolut fiecare ieșire din casă mă întorc cu gândul: „Trebuie să fac un clip despre asta”. Dacă mă vezi cu telefonul în mână pe stradă, cel mai probabil scriu idei în Notes. E plin acolo. Procesul meu de creație începe în Notes.
Dar ca să răspund la întrebare, probabil un moment foarte amuzant a fost o vizită la spital cu fiica mea, acum vreun an, pentru niște analize. Doamna asistentă îi arăta căței și pisici imaginare și-i spunea că n-are ac și că nu-i face nimic. Asta m-a teleportat și pe mine instant în propria copilărie, cu propriile experiențe medicale, de prin anii ‘90-2000 și așa s-a născut sketch-ul „Cu copilul la doctor”, pe care comunitatea mea l-a apreciat foarte mult.
Am primit sute de mesaje și comentarii cu poveștile și experiențele medicale ale celor care azi sunt adulți. Am realizat cu ocazia asta ce perioadă dificilă a fost pentru noi și mai mult ca sigur și pentru personalul medical de atunci. Care nu avea nici el infrastructura necesară și nici acces la toata informația pe care o avem noi astăzi despre psihologia copilului.
Și uite un exemplu clar, vizavi de cum dezamorsăm prin umor situații tensionate sau „traume”, cum le numim astăzi mai în glumă, mai în serios.
Playtech (Iulia Kelt): Ai vreun „ritual” înainte de filmări, ceva care te pune instant în mood-ul comic?
Anca Irina Vlad: Nu, dar încerc să nu fiu analitică, să nu mă gândesc prea mult la lucruri. Ascult muzică de obicei și mă prostesc mult. Asta mă ajută să nu stau să mă gândesc la personaj prea mult sau la detalii tehnice, ci să mă conectez cu zona aceea de instinct, de impuls. Și s-o urmez. E acea zona ludică din noi, pe care toți o avem, actori sau nu.
Acea poftă de joacă specifică celor mici. E o formă de libertate la care noi adulții ar trebui măcar să tindem din când în când.
Playtech (Iulia Kelt): Publicul tău râde mult la tipul de umor exagerat sau la situațiile relatable? Ce crezi că prinde mai bine?
Anca Irina Vlad: Cred că oamenii folosesc internetul ca pe o oglindă. Simt nevoia să se vadă pe ei înșiși, să se simtă ințeleși, acceptați. Și cred că se râde tocmai când umorul „bifează” acest lucru. Eu aduc în sketch-uri mele o oglindă românească cu care mai toți ne identificăm.
Cu toții știm o tanti Mariana. Fiecare român a întâlnit-o pe undeva. Pe o scară de bloc, la un ghișeu, la un magazin.
Internetul nu mai e așa de nou, avem deja generații care s-au născut cu el. Oamenii nu mai sunt fascinați să vadă content doar de dragul de a se uita la ceva. Nu mai poți să-ți filmezi pisica 10 minute cum mănâncă și să te aștepți ca oamenii să se uite fascinați. Cred că există o nevoie de mai mult pe care oamenii o caută inclusiv în online.
Playtech (Iulia Kelt): Care a fost primul tău clip care a devenit viral și cum te-ai simțit atunci?
Anca Irina Vlad: Se numește „Părinți în parc”. E un clip cu tipuri de părinți pe care-i întâlnim când mergem cu copiii în parc. Oamenilor le-a plăcut foarte mult și a avut foarte multe reacții pe toate rețelele de socializare.
Pentru mine bucuria vine atunci când simt că am ajuns la public, că a înțeles mesajul meu, povestea mea, că a rezonat, că a însemnat ceva și pentru el. E o formă de apropiere de oameni. Cred că asta am simțit atunci.
INTERVIU cu Anca Irina Vlad
INTERVIU cu Anca Irina Vlad: „Am primit un mesaj de la cineva care mi-a spus că datorită sketch-urilor mele nu s-a sinucis”
Playtech (Iulia Kelt): Ce înveți din comentariile fanilor tăi?
Anca Irina Vlad: Învăț multe din comentariile lor. Învăț în primul rând să primesc aprecierea și iubirea oamenilor pentru munca mea. Și e copleșitor de multe ori.
Primesc filmulețe de la oameni, cu scenete făcute de copiii lor dupa sketch-urile mele sau mesaje de la oameni care-mi spun că acum vorbesc în casă la ei folosind expresii pe care le folosesc eu în engleză, de exemplu.
Am primit un mesaj de la cineva care mi-a spus că datorită sketch-urilor mele nu s-a sinucis. M-a însoțit mesajul acela un timp, recunosc.
Cred că atunci am simțit pentru prima dată că oricum s-ar numi ceea ce fac eu acum cu scheciurile mele, înseamnă ceva pentru oameni.
Și cred că am mai învățat să accept complet și fără vinovăție pofta asta de joacă și de povești pe care am avut-o dintotdeauna, dar pe care nu mereu mi-am dat voie s-o las să existe.
Playtech (Iulia Kelt): Ai avut vreodată un personaj care a devenit prea „popular” și lumea te recunoaște pe stradă datorită lui?
Anca Irina Vlad: Asta e partea amuzantă, nu cred că oamenii m-ar recunoaște pe stradă, pentru că nu știu cum arăt fără peruci și costume. În schimb dacă ar vedea-o pe Mariana sau pe Hănel, sigur i-ar recunoaște cineva.
Ceea ce mă bucură foarte tare, pentru că eu îmi doresc ca munca mea să fie cunoscută, nu eu. Deși am absolvit UNATC-ul și sunt actriță „cu acte”, nu-mi place să mă definesc ca actriță.
Mi se pare că atunci când spun că sunt actriță toată atenția se mută pe mine, pe persoana mea. Or eu simt că sunt mai mult povestitor. Îmi place să spun povești și actoria e mijlocul prin care eu reușesc să fac asta cel mai bine. Pentru mine povestea mea merită atenția din partea publicului, nu eu. Eu sunt doar un om obișnuit.
Playtech (Iulia Kelt): Dacă nu ai fi făcut clipuri amuzante, ce altceva crezi că ai fi făcut în viața? Povestește-mi despre tine, te rog.
Anca Irina Vlad: Îmi place tot ce ține de voce ca instrument de expresie. Mă fascinează tot ceea ce exprimăm nu neapărat prin limbă, ci prin tot restul, prin tonul vocii, prin toate celelalte nuanțe pe care le folosim în exprimarea orală.
Mă fascinează tot ce ține de accente și de impactul pe care îl au ele în comunicare, în limba maternă sau în limbi străine. La fel cum mă fascinează cântatul și, în general, uriașa capacitate a vocii umane de a transmite emoții și mesaje dincolo de cuvinte.
Cred că asta aș face dacă aș avea mai mult timp și dacă n-aș face sketch-uri. Aș începe să studiez mai mult în direcția asta, să văd unde mă duce. Poate am să și fac asta, în viitor, în mai mulți ani, când copiii mei vor fi mai mari și eu voi avea mai mult timp.
Dar înainte de asta, plănuiesc într-un an sau doi, să urmez un program intensiv de training pe partea de film, în Europa sau în America, încă nu am decis. Să învăț mai multe despre tehnici de filmat, scenaristică și tot ce ține de realizarea unui produs video. Vreau să evoluez, să fac ceea ce fac acum mai bine, cât de bine pot.
INTERVIU cu Anca Irina Vlad
Playtech (Iulia Kelt): Crezi că umorul românesc se schimbă odată cu TikTok-ul și social media? Ce crezi că s-a pierdut și ce s-a câștigat?
Anca Irina Vlad: Cred că umorul românesc e atât de necesar pentru noi, românii. Prin el putem nu doar să ne cunoaștem mai bine, dar și să ne acceptăm așa cum suntem.
Cred că umorul s-a uniformizat și el acum puțin, odată cu Tik Tok-ul și cu trend-ul ăsta global de a prelua o glumă și a o face în felul tău. E posibil să te uiți câteva seri la rând, să dai scroll, și să realizezi că ai văzut aceeași glumă de 20 de ori. Doar că realizată de un creator nou de fiecare dată.
Posibil să se fi pierdut tocmai savoarea aceea, originalitatea, particularitatea umorului românesc care vine tocmai din identitatea noastră ca popor. Nu ai cum să compari umorul românesc cu umorul american. Pentru că românii și americanii sunt diferiți, au un simț al umorului diferit și râd la glume diferite.
Pe de altă parte, internetul a permis tuturor să aibă o voce și cred că acest lucru este un câștig. Și nu unul mic.
Per total, aș zice că e un câștig. Pentru că până la urmă ultimul cuvânt îl are tot timpul publicul și asta este ceea ce contează.
Playtech (Iulia Kelt): Povește-mi despre Digital Divas, te rog.
Anca Irina Vlad: Pe mine m-au anunțat oamenii că sunt nominalizată la Digital Divas pentru Best Comedy Content Creator și am luat-o ca pe o glumă. Ba chiar am făcut un video cu tanti Mariana și Hănel, cu mutrele alea nemulțumite, pe principiul „Ete, Best Comedy Content Creator”.
Nu mă așteptam să câștig, cu toate că am primit sute de mesaje de la oameni care mi spuneau că m-au votat, ei și familiile lor extinse. Dar tot nu mă așteptam să câștig.
Pentru mine, comedia e o formă de exprimare care-mi aduce o bucurie greu de exprimat în cuvinte. E o bucurie copilărească, pură, pe care maturizarea și dificultățile vieții nu pot s-o învingă.
Cred că titlul de Best Comedy Content Creator împreună cu aprecierea pe care am primit-o de-a lungul acestui an de la publicul meu e o formă de validare, una importantă. Poate cea mai importanta formă de validarea, de fapt, pentru că nu există o validare mai mare decât cea a publicului, a oamenilor.
Și pentru mine acesta a fost un semn, unul de care aveam nevoie pentru a continua să dau glas acestei chemări pe care am avut-o de când eram copil, de a fi comică, de a crea comedie.
De aceea vreau să evoluez, să devin mai bună în ceea ce fac. E și un fel de a le mulțumi oamenilor pentru loialitatea și timpul pe care mi-l acordă. Iar pentru mine, pe plan personal, de a fi eu însămi și de a face ceea ce simt și ceea ce-mi spune propria intuiție că e bine să fac.
Așadar, se poate spune că, într-o lume în care se întâmplă tot felul de lucruri care mai de care mai triste sau șocante, avem mare nevoie de momente de respiro precum cele create de Anca Irina Vlad.