
Oferta publică de listare a producătorului de mezeluri Cris-Tim a atras un interes crescut din partea investitorilor de retail. Până luni, 20 octombrie, la ora 11:30 – a doua zi de subscriere – tranșa destinată persoanelor fizice, reprezentând 4 milioane de acțiuni, fusese acoperită integral.
După ora 14:00, subscrierile ajunseseră deja la 155%, echivalentul a 6,3 milioane de acțiuni și 110 milioane de lei (22 milioane de euro), semn că cererea depășește semnificativ oferta disponibilă.
Tranșa investitorilor individuali reprezintă 15% din totalul ofertei, cu posibilitatea de extindere până la 20%, în funcție de alocările finale către instituționali. În sistemul Bursei de Valori București au fost introduse peste 2.000 de ordine de cumpărare la prețul maxim de 17,5 lei/acțiune, echivalentul a circa 70 milioane de lei (14 milioane de euro).
Investitorii de retail beneficiază de un discount de 5% pentru subscrierile efectuate până la 22 octombrie inclusiv. Prețul final de listare va fi stabilit în funcție de tranșa investitorilor instituționali, iar eventualele diferențe vor fi returnate participanților.
Cea mai mare listare a anului pe piața locală
Oferta Cris-Tim, derulată între 17 și 29 octombrie, include 27,1 milioane de acțiuni – dintre care 6,2 milioane nou emise, iar 20,9 milioane provin din participațiile fondatorilor Radu și Cristina Timiș. De asemenea, compania are prevăzută o opțiune de supra-alocare de până la 1,35 milioane de acțiuni pentru acoperirea cererii suplimentare.
În cazul în care toate acțiunile vor fi vândute, free float-ul companiei va ajunge la 35% din capitalul social, marcând una dintre cele mai importante listări ale ultimilor ani la BVB.
Evaluare și destinația fondurilor
Intervalul de preț pentru acțiuni este cuprins între 16,5 și 17,5 lei, ceea ce implică, la mijlocul intervalului, o capitalizare bursieră estimată la 1,38 miliarde de lei și un multiplu EV/EBITDA de 9,8x.
Fondurile obținute din majorarea de capital vor fi direcționate către finanțarea capitalului de lucru și proiectele de investiții, în timp ce o parte din sumele provenite din vânzarea de acțiuni de către acționarul majoritar vor fi folosite pentru rambursarea unui împrumut de 290,8 milioane de lei acordat anterior companiei.
După listare, conducerea Cris-Tim intenționează să adopte o politică de dividend prin care să distribuie cel puțin 50% din profitul net IFRS acționarilor, păstrând totodată flexibilitatea de a acorda dividende speciale, în funcție de performanța financiară.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.
The post Interes record pentru acțiunile Cris-Tim – subscriere de 14 milioane de euro în primele două zile ale ofertei appeared first on Forbes Romania.