Managerii din industria prelucrătoare, construcţii, comerţul cu amănuntul şi servicii apreciază o tendinţă de stabilitate a activităţii economice şi a numărului de salariaţi în perioada august-octombrie 2025, dar şi o creştere a preţurilor în toate sectoarele, potrivit datelor publicate joi de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Circa 63,3% dintre managerii din construcţii şi 60,4,% din comerţul cu amănuntul consideră că preţurile vor creşte, notează Agerpres.
În industria prelucrătoare, pe baza datelor din ancheta de conjunctură, managerii din sector preconizează pentru următoarele trei luni relativă stabilitate a producţiei, reflectată printr-un sold conjunctural de – 0,5%.
Se estimează, de asemenea, stabilitatea numărului de salariaţi (sold conjunctural -5,2%), în timp ce preţurile produselor industriale sunt aşteptate să urmeze o tendinţă ascendentă, indicată printr-un sold conjunctural de +48,6%.
În construcţii, conform estimărilor din luna august 2025, pentru următoarele trei luni, se va menţine o relativă stabilitate, atât pentru volumul producţiei (sold conjunctural +1,1%), cât şi pentru numărul de salariaţi (sold conjunctural + 0,6 %).
Preţurile lucrărilor de construcţii se estimează că vor urma o traiectorie ascendentă, reflectată printr-un sold conjunctural de +61,9%.
În sectorul comerţului cu amănuntul, managerii estimează pentru următoarele trei luni relativă stabilitate a cifrei de afaceri (sold conjunctural -0,5%).
În ceea ce priveşte forţa de muncă, angajatorii anticipează, de asemenea, o relativă stabilitate a numărului de salariaţi (sold conjunctural +3,7%). Majorări de preţuri sunt estimate de cei mai mulţi dintre respondenţi, 60,4%, şi doar 1,1 % spun că preţurile vor scădea, soldul conjunctural fiind astfel de 59,3%.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.
The post INS (studiu): 63,3% dintre managerii din construcţii şi 60,4,% din comerţul cu amănuntul consideră că preţurile vor creşte appeared first on Forbes Romania.