
Uzina Hyundai din Cehia, singura facilitate de producție a grupului sud-coreean în Uniunea Europeană, va opri activitatea patru zile săptămâna viitoare, inclusiv pe 28 octombrie (Ziua Națională), din cauza cererii reduse de autoturisme, a anunțat compania, potrivit Agerpres.
„Ca și în cazul închiderilor anterioare, acesta este un răspuns la evoluțiile actuale ale pieței și la cererea de vehicule”, a declarat purtătorul de cuvânt Jan Rodek.
Fabrica va funcționa doar miercuri, restul zilelor fiind fără producție. O parte dintre angajați vor continua activități de mentenanță și administrative, iar cei care stau acasă vor primi 70% din salariu pentru cele patru zile. Măsura urmează altor opriri: cinci zile în septembrie, două în ianuarie și două în februarie.
În 2024, uzina din Nosovice a produs 330.890 vehicule (-2,8% față de 2023), iar planul pentru 2025 este de 295.000 de unități (-11% vs. 2024). Fabrica asamblează Hyundai i30 (șase versiuni, motoare cu ardere internă), Tucson (termic, hibrid și plug-in hibrid) și Kona electric. Unitatea are 3.100 de angajați și susține comenzi pentru aproximativ 8.700 lucrători la furnizori.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.
The post Hyundai oprește temporar producția la uzina din Cehia, pe fondul cererii slabe appeared first on Forbes Romania.