
Rețeaua hotelieră Accor a inaugurat primul său hotel din Alba Iulia. Hotelul Mercure Alba Iulia este primul hotel afiliat internațional din orașul Marii Uniri.
Hotelul are 118 camere și reprtezintă o investiție de peste 10,5 milioane de euro.
Potrivit lui Alexandra Cehan, General Manager Mercure Alba Iulia, la baza brandului Hotelului Mercure Alba Iulia se află programul Discover Local, destinat atât turiștilor, cât și comunității locale.
„Fiecare hotel este construit și funcționează cu respect pentru tradiție, patrimoniu, conservarea identității istorice și culturale locale, dar se concentrează și pe susținerea economiei locale prin colaborările cu producătorii locali și furnizori din regiune, o investiție directă în dezvoltarea mediului de afaceri și în crearea de oportunități pentru comunitate”, explică acesta.
Povestea hotelului Mercure Alba Iuliaa început în anul 2021, când clădirea care găzduia vechea tipografie ALTIP a fost cumpărată. După demolarea clădirii, a fost pregătit terenul pentru săpăturile arheologice, iar procesul de descărcare arheologică a fost unul minuțios și a implicat o echipă de specialiști care au săpat cu grijă și au documentat fiecare descoperire.
Supravegherea arheologică a fost efectuată de echipa Institutului de Arheologie și Istoria Artei din Cluj-Napoca, sub conducerea Dr. Vitalie Bârcă. Aceste lucrări arheologice au avut ca scop expunerea unei vile romane, precum și a unui segment din trama stradală a vechiului oraș civil roman, care a apărut în apropierea castrului legiunii a XIII-a Gemina.
„Descoperirile făcute la Mercure Alba Iulia oferă o perspectivă unică asupra vieții din Antichitate (secolele II-III). Conservarea acestor vestigii a fost realizată cu atenție maximă, aproximativ o treime dintre ele fiind restaurate și integrate în zona centrului spa, unde vizitatorii le pot admira în contextul lor istoric. Restul descoperirilor au fost protejate cu geotextil, pentru a păstra patrimoniul pe termen lung. Această abordare permite ca istoria să fie vizibilă și accesibilă, făcând din hotel un loc unde trecutul și prezentul coexistă armonios”, a completatValentin Ștefan, specialist atestat Conservare Restaurare lucrări piatră.
Ultima etapă a procesului a constat în conservarea ruinelor și valorificarea acestora, conform documentației avizate de Ministerul Culturii, elaborată de arhitect Alina Curea și restaurator Valentin Ștefan. Prin intermediul acestor lucrări, aproximativ 30-40% din vestigii au fost conservate, restaurate și expuse în zona spa, unde se află chiar și încăperea destinată saunei din perioada antică.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.
The post Hotelul Mercure Alba Iulia, investiție de peste 10,5 milioane de euro appeared first on Forbes Romania.