
Grupul ajunge astfel la un număr de 28 de locații Stradale și extinde prezența pe piață a conceptului său Stradale Carnivale, dedicat segmentului educațional.
Valoarea investiției în „Genesis Cafeteria” se ridică la 150.000 de euro, proiectul făcând parte din strategia pe termen lung a grupului de a-și consolida prezența în școlile din București și Cluj.
Deschiderea „Genesis Cafeteria” reprezintă o nouă etapă în evoluția parteneriatului început în 2024, când Flavours Group a început să livreze către „Genesis College” prin divizia sa de catering.
„Parteneriatul cu Genesis College este un proiect cu importanță strategică pentru Flavours Group. Prin conceptul Stradale Carnivale, am devenit un partener esențial de food experience pentru segmentul educațional premium din România. Proiectul Genesis Cafeteria contribuie la extinderea prezenței noastre pe acest segment de business și, în același timp, reflectă viziunea noastră pe termen lung: educarea gusturilor alimentare ale copiilor, promovarea unui stil de viață sănătos și consolidarea brandului nostru în ecosistemul școlilor de top”, a declarat Bogdan Tiu, CEO Flavours Group.
Formatul noii locații include atât o sală de mese, dezvoltată sub conceptul Stradale Carnivale, cât și o zonă de relaxare și așteptare sub conceptul Mitzu.
„Noul sediu, Genesis College Tower, reprezintă un spațiu-reper în rândul campusurilor internaționale, prin echiparea logistică premium și prin amenajarea creativă specifică standardelor IB. În noua locație Stradale Carnivale, elevii noștri beneficiază de o experiență culinară modernă, sănătoasă, într-o sală de mese prietenoasă, creată special pentru nevoile lor. Ne dorim ca Genesis College să fie un spațiu în care copiii nu doar învață, ci se simt acasă. Grație parteneriatului cu Flavours Group, putem acum să oferim atât elevilor noștri, cât și părinților un restaurant modern și un spațiu pentru așteptare, unde pot servi o băutură caldă sau rece și o gustare, în drum spre casă sau birou. Acestea sunt mai mult decât simple facilități, sunt locuri de conectare, repaus și bucurie împărtășită, dar și diversitate culinară și o atenție autentică față de nevoile nutriționale ale elevilor”, a completat Ioana Necula, Fondator Genesis College.
Flavours a fost fondat în anul 2002, ca o companie de catering care livra mâncare sub semnătura lui Chef Foa. Flavours are divizii în București și Cluj, iar livrările se pot face în toată țara.
Conceptul Stradale a apărut în anul 2015. Atât Stradale, cât și Mitzu sunt poziționate în clădirile de birouri tip A, în București și Cluj, în școli private, dar și în instituții, precum Senatul României.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.
The post Grupul Flavours extinde rețeaua Stradale Carnivale appeared first on Forbes Romania.