Susținut de Raiffeisen Bank și de alți parteneri din zona de agribusiness, proiectul va reuni anul acesta 40 de fermieri care lucrează în total 77.000 de hectare, cu o suprafață medie de aproximativ 2.000 hectare per fermă.
Pe parcursul a șase luni, participanții vor urma cursuri online și vor lua parte la vizite în ferme-model, unde vor învăța despre conservarea solului și a apei, optimizarea consumului de inputuri, protejarea biodiversității, utilizarea covoarelor vegetale și a culturilor verzi, stocarea carbonului în sol și adaptarea utilajelor agricole. Programul include și module dedicate tehnologiilor digitale și de precizie, precum și accesării fondurilor pentru dezvoltarea fermelor.
„Susținem încă de la prima ediție această inițiativă unică pe piața din România, care contribuie la pregătirea noilor generații de fermieri și la practicarea unei agriculturi mai conservative și performante”, a declarat Alexandra Arsene, Director IMM la Raiffeisen Bank România.
Participanții din această ediție au o vârstă medie de 37 de ani și sunt, în majoritate, absolvenți ai unor studii superioare agronomice. Mulți dintre ei conduc deja ferme care implementează practici regenerative sau se află la începutul tranziției către agricultură conservativă.
Lansat în urmă cu peste cinci ani, GreenFields Academy a format până acum 170 de fermieri, care administrează împreună peste 220.000 de hectare.
„Continuăm ceea ce am început acum mai bine de 5 ani: construirea unei comunități de fermieri bine pregătiți, pasionați de agricultura conservativă și regenerativă”, a spus Martha Bărbieru, managerul programului. „Prin cea de-a cincea ediție, ne propunem să consolidăm această comunitate și să sprijinim performanța în agricultură.”
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.
The post GreenFields Academy formează o nouă generație de fermieri: 40 de participanți în ediția 2025 appeared first on Forbes Romania.