franta-a-aplicat-o-amenda-record-retailerul-online-shein

Franța a aplicat o amendă-record retailerul online Shein

Timp de citire: 2 minute

Ministerul Economiei din Franța a amendat magazinul online chinez Shein cu 40 de milioane de euro pentru „practici comerciale înșelătoare”.

Cercetările efectuate de DGCCRF (o agenție guvernamentală franceză pentru protecția consumatorilor și prevenirea fraudei), au relevat că Shein a calculat reducerile în mod înșelător, notează RetailDetail.eu.

„În unele cazuri retailerul chinez a folosit ca referință un preț ce fusese recent majorat; în altele, nu a ținut cont de prețurile reduse anterior”, arată concluziile DGCCRF.

În consecință, instituția franceză a decis sancționarea companiei Shein cu o amendă în valoare de 40 de milioane de euro pentru „practici comerciale înșelătoare”. Aceasta ar fi cea mai mare amendă aplicată vreodată în Franța pentru o asemenea situație.

În luna aprilie 2025, retailerul online de fast-fashion Shein a obținut aprobarea Autorității de Conduită Financiară din Marea Britanie (FCA) pentru oferta publică inițială (IPO) planificată la Bursa din Londra, anunța la acea vreme Reuters.

Shein, care vinde rochii de 10 dolari și jeans de 12 dolari în peste 150 de țări și a fost evaluată la 66 de miliarde de dolari în ultima rundă de finanțare din 2023.

Fondată de antreprenorul chinez Sky Xu, Shein își propunea inițial să se listeze la Londra în prima jumătate a acestui an, în funcție de obținerea aprobărilor din Marea Britanie și din China. Perspectivele listării au devenit mai sumbre în ultimele luni, după ce administrația Trump a decis să elimine scutirea de taxe „de minimis”, ce permitea intrarea în SUA, fără taxe vamale, a coletelor cu valoare sub 800 de dolari – un mecanism esențial pentru menținerea prețurilor mici la Shein.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.

The post Franța a aplicat o amendă-record retailerul online Shein appeared first on Forbes Romania.