Ponderea specialiștilor în tehnologia informației și comunicațiilor (ITC) în forța de muncă totală a Uniunii Europene a ajuns la 5% în 2024, în creștere față de 4,8% în 2023, potrivit datelor publicate marți de Eurostat. În România, acest indicator a crescut de la 2,6% la 2,8%, menținând țara printre statele membre cu cele mai mici ponderi, alături de Grecia (2,5%).
La polul opus, Suedia (8,6%) și Luxemburg (8%) au cele mai ridicate proporții de angajați în ITC raportat la totalul persoanelor ocupate.
În ceea ce privește distribuția pe sexe, bărbații domină masiv sectorul ITC în UE, cu o pondere de 80,5%. Totuși, România se remarcă pozitiv printr-o proporție de 27,3% femei în acest domeniu, una dintre cele mai ridicate din blocul comunitar, după Estonia (27,6%).
Gradul de educație este un alt indicator important: două treimi (67,4%) dintre specialiștii ITC din UE aveau în 2024 studii terțiare finalizate. În România, acest procent a crescut semnificativ în ultimul deceniu, alături de Portugalia, Suedia și alte state.
În total, peste 10 milioane de persoane lucrau în ITC în Uniunea Europeană în 2024, Germania având cei mai mulți specialiști – 2,3 milioane, adică 22,1% din totalul UE. Urmează Franța (1,4 milioane), Spania (peste un milion) și Italia (900.000).
Între 2014 și 2024, numărul specialiștilor ITC în UE a crescut cu 62,2%, un ritm de aproape șase ori mai rapid decât creșterea gradului general de ocupare (10,6%).
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.
The post Eurostat: Ponderea specialiștilor ITC în forța de muncă a UE a ajuns la 5% în 2024; România rămâne la coada clasamentului appeared first on Forbes Romania.