Rețelele sociale au devenit o problemă dificilă pentru minori, nu doar prin expunerea la conținut destinat adulților, ci și prin proliferarea provocărilor periculoase, mai ales pe platformele de clipuri scurte precum TikTok, dar și pe Facebook sau Instagram, foarte populare în România, care au dus în unele cazuri la accidente grave și tragedii. În paralel, psihologii atrag atenția că timpul petrecut online poate eroda gândirea critică a copiilor și capacitatea lor de a filtra informația, mai ales când algoritmii recompensează atenția cu stimuli rapizi și validare socială imediată.
Pe acest fundal, liderii europeni încearcă să definească reguli comune pentru accesul minorilor pe social media. Discuția nu este doar despre vârsta minimă, ci și despre cine ar trebui să decidă: părinții, Bruxelles-ul sau fiecare capitală în parte. Rezultatul, deocamdată, este o dezbatere fragmentată.
Ce discută liderii europeni
În agenda curentă a UE, protecția minorilor online e calificată drept „deosebit de importantă”, iar mai multe state membre au susținut ideea unei „vârste digitale a majoratului” – un prag minim sub care accesul copiilor la platforme ar fi limitat sau condiționat. Opțiunile vehiculate pornesc de la 15 ani și merg până la 16 ani, în logica unor standarde mai stricte pentru colectarea de date și acces la conținut.
Totuși, nu există consens asupra instrumentelor. O tabără presează pentru interdicții clare de acces sub pragul stabilit; o alta preferă modelul consimțământului parental verificat; iar o a treia insistă ca regulile concrete să fie stabilite național, pentru a reflecta diferențele culturale și administrative dintre statele UE, notează Politico.
Cele trei linii de falie
Prima falie privește „interdicție vs. consimțământ”. Partizanii interdicției susțin că instrumentele de acord parental se aplică inconsistent și pot fi ușor ocolite, deci nu oferă protecție reală. Tabăra consimțământului parental consideră, dimpotrivă, că rolul familiei nu poate fi substituit de o regulă rigidă, iar educația media e la fel de importantă ca filtrarea la poartă.
A doua falie ține de competențe: să decidă Bruxelles-ul un prag unic sau fiecare stat membru? Susținătorii unei minime armonizări spun că platformele operează transfrontalier și au nevoie de reguli clare, previzibile; o parte consistentă a capitalelor preferă însă flexibilitate, pentru a adapta normele la sisteme juridice și practici locale.
Cum arată proiectul românesc de „majorat online”
Un cadru similar se conturează și în România, unde „legea majoratului digital” a fost adoptată de Senat: stabilește pragul de „maturitate online” la 16 ani și prevede că sub această vârstă copiii pot avea conturi doar cu acordul expres al părinților. Proiectul introduce și dreptul părinților de a solicita restricții sau suspendarea conturilor minorilor, iar platformele ar trebui să implementeze filtre de vârstă și reguli dedicate protecției datelor copiilor; actul își continuă parcursul legislativ la Camera Deputaților, forul decizional.
Ce urmează și ce pot face părinții
Chiar dacă nu se conturează imediat o regulă unică, e probabil ca Uniunea Europeană să avanseze pe două direcții: standarde minime de protecție (transparență, verificarea vârstei, restricții la personalizarea reclamelor pentru minori) și ghidaj pentru statele membre care aleg fie interdicția, fie consimțământul parental. În paralel, platformele vor fi presate să îmbunătățească moderarea, să limiteze recomandările riscante și să ofere instrumente mai clare de control pentru părinți.
Până la o decizie finală, familiile pot reduce riscurile prin măsuri practice: conturi cu vârstă reală și setări stricte de confidențialitate, limitarea timpului petrecut pe platforme, dezactivarea recomandărilor personalizate pentru copii, activarea controalelor parentale din sistemul de operare și discuții regulate despre conținut, reclame, provocări și manipulare online. Chiar dacă legea va fixa un prag (15 sau 16 ani) ori va cere acordul părinților, componenta esențială rămâne alfabetizarea digitală: învățarea, încă de mici, a reflexului de a pune întrebări, de a verifica sursele și de a spune „nu” conținutului periculos sau presiunilor sociale de pe internet.