Într-o lume în care incertitudinea e noua constantă, Diana Stafie face din viitor o profesie. Este specialistă în Strategic Foresight, fondatoarea Future Station, board member în organizații internaționale și unul dintre cei mai influenți practicieni de foresight din Europa Centrală și de Est.
Misiunea ei? Să ajute companiile și liderii să nu fie surprinși de viitor, ci să-l înțeleagă, să-l anticipeze și, mai ales, să-l modeleze. Citește un interviu exclusiv Forbes România cu Diana Stafie, Strategic Foresight, fondator Future Station, Membru în boardul internațional Association of Professional Futurists.
Forbes România: „Foresight” este deseori confundat cu previziunea. Cum le explicați diferența companiilor/liderilor care cer un forecast, nu o filozofie?
Diana Stafie: Forecast-ul răspunde la întrebarea „Ce se va întâmpla?”, pe baza datelor și tendințelor. E util, dar mai ales pe termen scurt. Pe de altă parte, Foresight-ul răspunde la „Ce s-ar putea întâmpla?” și „Ce vrem să se întâmple?”. Nu ignoră incertitudinea, ci o explorează.
Eu le propun companiilor să le combine: un forecast cinstit cu Excel-ul pentru deciziile imediate și procese de foresight (analiză de trenduri, scenarii, viziune) pentru deciziile strategice. Foresight-ul nu e filozofie – e o practică de leadership, care antrenează gândirea pe termen lung.
Forbes România: Care sunt cele mai frecvente greșeli pe care companiile le fac?
Diana Stafie: Aș numi 3 greșeli frecvente:
- Viitorul e tratat ca treaba unui singur departament – de regulă, inovație sau strategie. Dar viitorul e responsabilitatea întregii organizații, de la HR la Board.
- Viitorul e abordat reactiv. Companiile reacționează la crize, în loc să se antreneze pentru ele. E mobilizat abia când apare criza. Rolul lui e invers: să ajute companiile să anticipeze și să acționeze proactiv.
- Lipsa „socializării viitorului”. Foresight-ul nu înseamnă doar să știi ce se schimbă, ci să construiești spații unde aceste viitoruri sunt discutate, dezbătute și asumate împreună. Un raport sau un consultant nu sunt suficiente. E nevoie de conversații reale, procese participative, spații de imaginație și reflecție strategică.
Forbes România: Care este cel mai mare mit în jurul ideii de anticipare în business?
Diana Stafie: Că este un lux. „Nu avem timp acum, poate anul viitor.” Dar companiile care nu investesc în foresight, ajung să reacționeze haotic la incertitudine. Un alt mit: că foresight-ul înseamnă doar scenarii catastrofice. Da, în general ne vine mai ușor să ne imaginăm cum lucrurile vor merge rău. Sunt culturi care cresc cu ideea că viitorul se modelează, și altele care mai degrabă sunt în zona “viitorul ni se întâmplă“. Cred că noi ne încadrăm mai mult în a doua categorie, din păcate. Însă vreau să rețineți că viitorul are nevoie de optimiști. Foresight-ul e despre imaginație informată și despre a-ți construi opțiuni și reziliență, nu a spera că ai prezis bine.
Forbes România: Ce au învățat liderii din „evenimentul pandemie” și ce au uitat prea repede?
Diana Stafie: Am învățat că discontinuitățile nu sunt teoretice – sunt reale. Am văzut cât de rapid se pot transforma industrii, lanțuri logistice, comportamente.
Ce am uitat? Că agilitatea nu se activează în criză, ci se construiește înainte. Și că oamenii au nevoie de sens pentru a acționa în haos – iar scenariile și conversațiile despre viitor ajută tocmai cu asta.
Diana Stafie, Strategic Foresight, fondator Future Station, Membru în boardul internațional Association of Professional Futurists: „Viitorul nu e scris și tocmai de aceea trebuie să ne pregătim pentru el”
Forbes România: Într-o eră în care inteligența artificială poate genera scenarii în câteva secunde, care mai este rolul nostru în foresight?
Diana Stafie: Personal, eu nu cred că AI-ul înțelege încă suficient contextul. Da, poate genera scenarii, poate detecta pattern-uri, poate analiza volume mari de date. Dar nu simte contextul cultural, nu percepe subtilități sociale, nu evaluează implicații etice, nu poate decide ce contează pentru oameni. Rolul nostru este să formulăm întrebări bune, să facem conexiuni relevante, să alegem ce merită influențat.
Dacă ne uităm la un studiu recent de la MIT, cei mai eficienți participanți în rezolvarea unui task nu au început cu AI, ci au pornit cu propriile idei, apoi au augmentat cu AI. Aceasta a fost ordinea și aceștia au avut cea mai bună memorie, cea mai bună conectivitate neuronală și cele mai mari scoruri cognitive. Așadar, AI-ul e util, dar după gândirea noastră, nu în locul ei.
Forbes România: Ne poate ajuta inteligența artificială să înțelegem mai bine „improbabilul” sau ne face mai vulnerabili la iluzia controlului?
Diana Stafie: Depinde cum o folosim. Dacă îi dăm întrebări curajoase, AI-ul poate ajuta imaginația. Dar dacă îl tratăm ca pe un „oracol”, poate întări bias-uri și ne poate duce în iluzia controlului, adică să confundăm datele cu certitudinea. Paradoxal, cu cât știm mai mult, cu atât riscăm să fim prea siguri. Viitorul nu e ceva fix, e în mișcare, iar rolul nostru e să-l discutăm, nu doar să-l „calculeze” cineva pentru noi
Pentru că… viitorul nu e încă scris. Asta înseamnă că poate deveni o sursă de imaginație. „Nu putem construi ceea ce nu ne putem imagina.” Dacă imaginația noastră colectivă e limitată, la fel vor fi și viitorurile pe care ni le permitem.
Din păcate, eu chiar cred că trăim o criză a imaginației. Și dacă imaginația noastră e limitată, și acțiunea devine limitată.
Întrebați un copil cum va arăta lumea peste 20 de ani — răspunde cu entuziasm și idei nebunești. Întrebați un adult? Ezitare, realism exagerat sau muuult pesimism. Și mai trist este că, în lumea de azi, chiar și copiii încep să-și piardă capacitatea de a imagina — poate din cauza tehnologiei care livrează totul instant, fără efortul imaginației proprii.
Mi-am amintit de ideea lui Einstein că imaginația poate fi, uneori, mai importantă decât cunoașterea. Cunoașterea e limitată de ce știm azi. Imaginația merge dincolo de asta — ne ajută să vedem posibilități. Imaginația nu e un moft, e o necesitate.
Eu cred că criza actuală a democrației este, în același timp, și o criză a imaginației. Și criza imaginației alimentează criza de acțiune. Când ne imaginăm viitorurile în care vrem să trăim, ne vine mai ușor să acționăm. Să le creăm, să le transformăm în realitate!
Forbes România: Cât de des se uită liderii în viitor? Ce înseamnă să ai o cultură a foresight-ului în board?
Diana Stafie: Văd tot mai mulți lideri interesați de viitor, dar încă multe board-uri îl tratează ca pe un „slide frumos” la începutul anului.
O cultură reală de foresight presupune:
- întrebări recurente precum „Ce se schimbă? Ce nu vedem?”
- scenarii și pentru oportunități, nu doar pentru riscuri
- legătura între bugetul de azi și lumea de mâine E ca și cum ai învăța să conduci cu faruri lungi, nu doar cu luminile de poziție.
Forbes România: Dacă ați putea introduce un curs obligatoriu pentru toate consiliile de administrație din România, cum s-ar numi?
Diana Stafie: L-aș numi: „Gândirea pe termen lung în vremuri scurte”. Spun asta și din experiență personală – am finalizat recent un program de Board Membership de la Henley Business School cu Envisia, sunt membră în board-uri (inclusiv într-o companie listată) și cunosc realitățile din interior. Acest curs ar include:
– Navigarea incertitudinii (cum recunoști semnale, cum construiești scenarii)
– Leadership anticipativ (cum iei decizii fără toate datele)
– Evaluarea deciziilor în funcție de generațiile viitoare
Este esențial ca boardurile să nu funcționeze doar ca „gardieni ai trecutului”, ci și ca designeri ai viitorului.
Forbes România: Care este forța invizibilă, dar puternică, care frânează schimbarea în România?
Diana Stafie: Neîncrederea. În ceilalți, în instituții, în viitor. Este o forță tăcută care blochează colaborarea, amână deciziile și inhibă curajul. Fără reconstrucție de încredere – între sectoare, între generații, între urban și rural – niciun exercițiu de viitor nu va prinde rădăcini reale.
Forbes România: În ce direcții ar trebui să investească România dacă ar face un exercițiu de foresight național?
Diana Stafie: Eu cred că trebuie să începem să predăm și viitorul :). Nu să adăugăm o materie în plus într-un curriculum deja sufocat, nici să-i facem pe toți futuriști. Ci să învățăm să „predăm viitorul” prin materiile deja existente. De exemplu: cum ar fi dacă la biologie am vorbi și de biotehnologie sau longevitate? La științe sociale despre îmbătrânirea populației sau emigrare? La istorie – scenarii alternative. La arte – IA ca instrument de creație.
Noi, la Future Station, am contribuit deja la acest demers: am realizat o Cartă Verde pentru Ministerul Educației, unde am detaliat astfel de posibilități. Mai mult, am creat un „manual al viitorului” în stil comic book, o resursă gratis și în RO și EN, plus mai sunt multe alte resurse internaționale sau modele de organizații care fac asta deja și vorbesc mai pe larg despre toate acestea într-un TEDx recent. Sunt deja resurse, nu începem de la zero.
UNESCO spune că „alfabetizarea despre viitor” (futures literacy) este o competență-cheie a secolului XXI. Este abilitatea de a înțelege cum viitorul influențează prezentul. Și da, această alfabetizare ne activează imaginația. Suntem învățați să analizăm trecutul. Și da, e important să știm istorie, să înțelegem cum am devenit ceea ce suntem. Dar a învăța doar istorie e ca și cum te-ai pregăti pentru un maraton doar citind despre curse trecute. Trebuie să studiezi adversarii, să mă gândesc ce ar putea face, să cercetez terenul.. și așa mai departe. Viitorul nu e ceva ce ar trebui să ne sperie — e ceva despre care ar trebui să învățăm să gândim.
Forbes România: Cum putem face ca foresight-ul să nu rămână în rapoarte frumoase, ci să devină parte din luarea reală a deciziilor?
Diana Stafie: Îl legăm de buget, de KPI, de calendarul decizional. Facem loc în agendele executive pentru o „fereastră de viitor” – lunar sau trimestrial – în care întrebăm: „Ce semnale am observat? Ce impact ar putea avea?” Foresight-ul devine relevant când nu mai e un proiect izolat, ci o conversație continuă. Când trece din PowerPoint în priorități reale. Dacă vrem un viitor în care merită să trăim, trebuie să începem prin a nu-l trata ca pe o problemă de mâine.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.
The post Diana Stafie, Strategic Foresight, fondatoarea Future Station: „Viitorul nu este o profeție, ci o alegere strategică” appeared first on Forbes Romania.