Cris-Tim Family Holding, liderul piețelor de mezeluri și de produse ready-meal din România, a încheiat cu succes oferta publică inițială (IPO) derulată între 17 și 29 octombrie 2025, prin care a atras 454,35 milioane lei de la investitori instituționali și de retail.
Prețul final de ofertă a fost stabilit la 16,5 lei/acțiune, ceea ce implică o capitalizare bursieră anticipată de aproximativ 1,33 miliarde lei (circa 262 milioane euro). Investitorii de retail care au subscris acțiuni în primele patru zile ale ofertei au beneficiat de un discount de 5%, prețul de achiziție fiind de 15,675 lei/acțiune.
Oferta a constat într-un total de 27.790.000 acțiuni, reprezentând 34,48% din capitalul social al companiei. Au fost vândute 5,6 milioane acțiuni noi oferite spre subscriere de companie, 20,86 milioane acțiuni existente oferite de acționarul majoritar Rangeglow Limited și 1,32 milioane acțiuni supra-alocate.
Potrivit datelor companiei, oferta a înregistrat un interes excepțional din partea investitorilor de retail, cu o suprasubscriere de 42 de ori înainte de realocări, respectiv 32 de ori după redistribuirea a 5% din tranșa investitorilor instituționali către cea de retail – unul dintre cele mai ridicate niveluri de cerere din istoria pieței de capital românești.
Fondurile obținute din emisiunea de acțiuni noi vor fi utilizate în principal pentru susținerea planurilor de investiții ale Cris-Tim, compania vizând consolidarea poziției de lider pe piața alimentară și extinderea capacităților de producție și distribuție.
Cris-Tim Family Holding va solicita admiterea la tranzacționare a acțiunilor pe Piața Reglementată a Bursei de Valori București, categoria Premium, sub simbolul bursier CFH. Debutul tranzacționării este programat pentru 26 noiembrie 2025, iar free-float-ul companiei la momentul listării va fi de 34,48% din capitalul social.
Decontarea ofertei va avea loc la 4 noiembrie 2025.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.
The post Cris-Tim Family Holding a atras 454 milioane lei în urma ofertei publice inițiale și se pregătește de listarea la BVB appeared first on Forbes Romania.