coca-cola-hbc-isi-consolideaza-operatiunile-de-imbuteliere-din-africa-cu-o-tranzactie-de-3,4-miliarde-de-dolari

Coca-Cola HBC își consolidează operațiunile de îmbuteliere din Africa cu o tranzacție de 3,4 miliarde de dolari

Timp de citire: 2 minute

Reprezentanții îmbuteliatorului Coca-Cola HBC AG au ajuns la un acord pentru achiziționarea unui pachet de control în Coca-Cola Beverages Africa (CCBA) de la The Coca-Cola Company și Gutsche Family Investments.

Tranzacția se ridică la 3,4 miliarde de dolari creând al doilea cel mai mare partener de îmbuteliere Coca-Cola din lume ca volum, potrivit esmmagazine.com.

Astfel, Coca-Cola va vinde aproximativ 42% din participația sa la CCBA către Coca-Cola HBC, în timp ce îmbuteliatorul achiziționează întreaga participație de 33,48% deținută de Gutsche Family Investments pentru un preț de 2,6 miliarde de dolari.

„După ce ne-am stabilit afacerea în Nigeria în urmă cu aproape 75 de ani și după achiziția și integrarea cu succes a afacerii din Egipt în urmă cu trei ani,înțelegem pe deplin care este potențialul pieței din Africa. Are o bază de consumatori considerabilă și în creștere și există oportunități semnificative de creștere a consumului pe cap de locuitor”, a punctat Zoran Bogdanovic, directorul executiv al Coca-Cola HBC.

CCH, care ambalează băuturi precum Fanta, Sprite și Monster, intenționează să obțină o listare secundară la Bursa de Valori din Johannesburg ca parte a tranzacției. CCBA operează în 14 țări din Africa și reprezintă aproximativ 40% din volumul total de produse Coca-Cola vândute pe continent.

Companiile vizează finalizarea tranzacției până la sfârșitul anului 2026 convenindu-se asupra unei opțiuni separate pentru ca Coca-Cola HBC să achiziționeze participația rămasă de 25% a Coca-Cola în termen de șase ani de la finalizare.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.

The post Coca-Cola HBC își consolidează operațiunile de îmbuteliere din Africa cu o tranzacție de 3,4 miliarde de dolari appeared first on Forbes Romania.