carmolimp-lanseaza-prima-retea-de-lockere-refrigerate-si-congelate-din-romania

CarmOlimp lansează prima rețea de lockere refrigerate și congelate din România

Timp de citire: 1 minut

Grupul CarmOlimp lansează Carmolimp Lockers, prima rețea națională de lockere cu temperatură controlată, dedicate livrărilor alimentare la rece.

Rețeaua CarmOlimp Lockers va funcționa pe un sistem hibrid de parteneriat: investitorii achiziționează echipamentele, iar CarmOlimp se ocupă de operare, mentenanță și fluxurile logistice.

Faimoasele „ciorbe la pungă” vor fi astfel disponibile pentru livrare la nivel național atât persoanelor fizice, cat si juridice.

„Este un proiect care schimbă modul în care se face logistica alimentară la rece în România. Ne propunem să extindem accesul la produse proaspete, livrate rapid și sigur, și, în același timp, să creăm o rețea de micro-investiții stabile, usor de accesat de cat mai multi oameni”, explică Valentin Șoneriu, director general CarmOlimp.

Costul unui sistem cu 10 celule începe de la 7.000 de euro, iar pentru un sistem extins, cu 24 de celule, investiția este de 10.000 de euro. Lockerele pot fi adaptate în funcție de contextul urban sau rural și pot fi amplasate în zone rezidențiale, instituții, spații comerciale sau în proximitatea punctelor cu trafic pietonal ridicat.

CarmOlimp este o companie cu capital 100% românesc ce are o experiență de peste 30 de ani în industria de procesare și restaurante. Compania brașoveană deține cea mai mare fabrică integrată de mâncare gătită.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.

The post CarmOlimp lansează prima rețea de lockere refrigerate și congelate din România appeared first on Forbes Romania.