După decenii în care dinozaurii au captivat imaginația publicului, franciza Jurassic Park a ajuns la un punct critic cu noul său episod, Jurassic World Rebirth. În loc să revină la rădăcinile care au consacrat-o — mister, tensiune și fascinație pentru creaturi dispărute — filmul preferă o abordare grotescă, transformând reptilele preistorice în monștri CGI suprasaturați, lipsiți de sens și de coerență biologică.
Ultimul „villain” al francizei, o aberație genetică numită Distortus rex, este dovada că în goana după spectaculos și „bigger, louder, darker”, s-a pierdut orice legătură cu spiritul original al seriei. Și, odată cu această transformare, și o parte din respectul pentru public.
Când mărimea nu mai contează, dar prostul gust da
Mutanții din Jurassic World au pornit de la o premisă interesantă: ce se întâmplă când știința și lăcomia corporatistă creează dinozauri care n-au existat niciodată? Răspunsul era deja în Jurassic Park (1993): consecințele sunt dezastruoase. Dar în Rebirth, această critică devine parodie involuntară. Distortus rex, o creatură cu un cap de belugă, brațe suplimentare atârnate de trunchi și o apariție care pare generată de un AI fără filtru, nu mai inspiră nici groază, nici fascinație — doar confuzie și dezgust estetic.
Într-o încercare forțată de a escalada fiecare film precedent, noul „dino-monstru” nu aduce nimic din forța iconică a unui T. rex sau a raptorilor originali. Regizorul Gareth Edwards, cunoscut pentru Godzilla și Monsters, recunoaște că a vrut ceva „dacă T. rex ar fi fost creat de H.R. Giger și apoi ar fi făcut sex cu un Rancor”. Poate că ironia ar fi funcționat, dacă nu s-ar fi luat atât de în serios.
Mutanții anteriori — Indominus rex, Indoraptor — deși exagerați, încă păstrau o oarecare logică internă. Dar aici, cu Distortus rex și Mutadons (niște raptori dolofani cu aripi), pare că filmul s-a rupt complet de orice pretenție științifică sau cinematografică.
Magia primului Jurassic Park stătea în echilibrul între știință, ficțiune și suspans. Era un film care te făcea să crezi că ai putea, cumva, să vezi un dinozaur adevărat. În Rebirth, din păcate, totul pare desprins dintr-un joc video prost. Fiecare apariție de creatură nouă e un nou nivel de ridicol, iar acțiunea pare o înlănțuire de „boss battles” dintr-un RPG de buget.
Noul film nu doar că rupe legătura cu știința — o tradiție importantă în primele filme — dar ignoră complet ce anume face dinozaurii interesanți: realismul lor relativ, comportamentul animalic recognoscibil, legătura cu un trecut geologic real. În loc de asta, primim o colecție de „mutanți pentru merch”, imposibil de luat în serios și complet lipsiți de greutate narativă.
Unul dintre personaje spune, la un moment dat: „Nimănui nu-i mai pasă de aceste animale. Merită mai mult.” Replica, probabil gândită ca metacomentariu, sună mai degrabă ca o confesiune a scenariștilor: o recunoaștere involuntară că franciza s-a transformat într-o caricatură a ceea ce era.
Un viitor sumbru pentru o franciză legendară
De la Jurassic Park la Jurassic World, drumul a fost unul lung — și sinuos. Dacă trilogia originală a păstrat o linie relativ coerentă, World a devenit un exemplu clasic de franchise fatigue. În încercarea de a ține pasul cu cerințele blockbuster-ului modern, filmele au pierdut tocmai elementul care le diferenția: respectul pentru ceea ce înseamnă un dinozaur.
Rebirth nu doar că nu repară problemele din Dominion, dar le accentuează. Acțiunea e incoerentă, personajele de carton, iar designul creaturilor devine tot mai aberant. În loc să vină cu o viziune nouă sau un omagiu inteligent, filmul pare să funcționeze doar pe autopilot, livrând doze tot mai mari de CGI fără substanță.
Dacă tendința continuă, următorul film ar putea la fel de bine să fie o colaborare cu SYFY, cu titluri de genul „Dinowhale vs. Sharktopus: Jurassic Reckoning”. Poate părea amuzant, dar e trist să vezi o franciză cu un asemenea pedigree transformându-se într-o glumă.
Poate că e timpul ca Jurassic World să ia o pauză. Să lase creativitatea să respire și să permită unei noi echipe să regândească ce înseamnă cu adevărat să aduci la viață dinozaurii pe marele ecran. Pentru că, așa cum spune și personajul filmului, „Ei merită mai mult.” Și, sincer, și noi.