
Bogdan Ivan, ministrul Energiei, a cerut de urgență demararea unei anchete în care să se verifice cum au fost soluționate sesizările primite de la locatari și acțiunile întreprinse înainte de explozia dintr-un bloc din cartierul bucureștean Rahova, care a condus la moartea a trei persoane.
Dacă autoritățile confirmă că au existat semnalări ignorate, toți cei responsabili vor fi trași la răspundere în fața legii, a declarat Bogdan Ivan, conform RRA.
Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), una dintre instituțiile cărora Bogdan Ivan le-a cerut rapoarte, a dispus efectuarea unui control la Distrigaz Sud Rețele pentru a verifica dacă modalitatea de acțiune, intervenția operatorului de distribuție, a respectat prevederile legale.
Bogdan Ivan: „Am cerut de urgenţă ANRE, IGSU şi Distrigaz, demararea unei anchete în care să se verifice dacă s-a respectat legea şi cine este vinovat. Cum au fost soluţionate sesizările primite şi acţiunile întreprinse înainte de explozie. Dacă autorităţile confirmă că au existat semnalări ignorate, toţi cei responsabili vor fi traşi la răspundere în faţa legii! Fără excepţie!”
Controlul vizează și firmele care au asigurat verificarea echipamentelor care consumă gaze naturale din blocul care a explodat.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.
The post Bogdan Ivan: „Dacă autorităţile confirmă că au existat semnalări ignorate, toţi cei responsabili vor fi traşi la răspundere în faţa legii! Fără excepţie!” appeared first on Forbes Romania.