Producătorul de medicamente Biofarm a încheiat primul semestru al anului 2025 cu creșteri ale indicatorilor financiari.
Cifra de afaceri a companiei a crescut cu 15% față de primul semestru din 2024, EBITDA a înregistrat un avans de 14%, ajungând la 61,7 milioane lei, iar profitul net a fost de 48,8 milioane lei, în creștere cu aproximativ 16%.
„Într-un context economic marcat de volatilitatea cursului valutar, creșterea costurilor pentru materiile prime și modificări legislative, precum ajustarea cotei de TVA, ne menținem angajamentul față de cercetare și dezvoltare, pilon esențial al strategiei noastre de creștere sustenabilă. Continuăm să investim în inovarea portofoliului și în identificarea de soluții terapeutice adaptate noilor realități ale pieței și nevoilor consumatorilor”, a declarat Cătălin Vicol, director general Biofarm.
În primele șase luni din 2025, Biofarm și-a consolidat poziția a doua în segmentul Consumer Healthcare (CHC), după numărul de unități vândute. Evoluția vânzărilor a fost susținută de creșteri importante înregistrate de brandurile dedicate sănătății digestive, managementului durerii, tratamentului simptomatic al răcelii și gripei, precum și produselor adresate stresului și anxietății.
Compania este lider de piață volumic în categoriile de referință pentru șase dintre brandurile sale: Bixtonim, Colebil, Triferment, Extravalerianic, Carmol și Carbocit.
Biofarm are două fabrici de medicamente în București și o unitate de testare și dezvoltare de produse, iar portofoliul său de peste 100 de produse acoperă cele mai importante arii terapeutice din divizia Consumer Healthcare (digestiv & metabolic, respirator & ORL, cardiovascular & circulator, sistem nervos). Inovarea constantă în dezvoltarea de produse noi reprezintă unul dintre elementele fundamentale pentru expansiunea Biofarm și consolidarea poziției sale în rândul liderilor din industria farmaceutică.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.
The post Biofarm raportează o creștere de 15% a cifrei de afaceri în primul semestru al anului 2025 appeared first on Forbes Romania.