Un incident surprins recent în trafic readuce în discuție una dintre cele mai delicate situații de pe drumurile urbane: interacțiunea dintre bicicliști și șoferi în lipsa infrastructurii dedicate. În imagini se vede cum un biciclist circulă cu viteză, în timp ce un șofer execută un viraj la dreapta chiar prin fața sa. Impactul a fost evitat în ultimul moment, dar întrebarea rămâne: dacă s-ar fi produs un accident, cine ar fi fost vinovat?
Cazul a stârnit sute de comentarii online, iar părerile sunt împărțite. Unii acuză biciclistul că a forțat manevra și a depășit prin dreapta, alții susțin că șoferul nu s-a asigurat înainte de a vira. Răspunsul, ca de obicei în astfel de situații, se află în detaliile legii.
Ce spune legea despre virajele peste piste sau traiectoria bicicliștilor
Codul Rutier prevede explicit că șoferul este obligat să acorde prioritate atunci când virează la dreapta și se intersectează cu o bicicletă sau o trotinetă electrică, indiferent dacă aceasta circulă pe o pistă sau pe partea carosabilă.
Concret, articolul 135 litera g) precizează că orice conducător de vehicul trebuie „să acorde prioritate de trecere bicicliștilor și trotinetiștilor aflați pe pista marcată sau pe banda de lângă bordură, atunci când efectuează un viraj”.
Dacă această obligație nu este respectată și are loc un accident, fapta este încadrată ca neacordare de prioritate. Chiar și în cazul unui accident doar cu pagube materiale, permisul de conducere al șoferului poate fi suspendat pentru 90 de zile. Dacă apar și victime, se întocmește dosar penal, iar șoferul riscă inclusiv să susțină din nou examenul auto pentru redobândirea permisului.
Totuși, Codul Rutier impune și reguli clare pentru bicicliști. Aceștia nu au voie să circule pe trotuare (cu excepția pistelor speciale), să depășească prin dreapta fără asigurare, să se țină de alte vehicule sau să circule pe carosabil în condiții periculoase.
Vină împărțită: cine ar fi fost sancționat în cazul unei coliziuni
În cazul prezentat în clipul viralizat, ambii participanți la trafic încalcă, într-o anumită măsură, regulile de circulație. Șoferul pare că semnalizează intenția de a vira, dar nu se asigură corespunzător înainte de manevră. În același timp, biciclistul, deși tocmai fusese depășit, revine în dreptul mașinii și o devansează prin dreapta, într-o zonă cu o singură bandă de mers.
Această manevră a biciclistului poate fi considerată devansare neregulamentară, ceea ce înseamnă că, în cazul unui accident, responsabilitatea ar putea fi împărțită între cele două părți.
În lipsa unei piste pentru biciclete, vehiculul pe două roți este considerat parte integrantă a traficului rutier și are aceleași obligații ca orice alt participant. Prin urmare, biciclistul trebuie să respecte semnele rutiere, să circule pe banda corectă și să evite manevre riscante.
Într-o astfel de situație, poliția ar analiza imaginile și declarațiile martorilor, iar sancțiunile ar putea fi aplicate ambelor părți. De la suspendarea permisului, în cazul șoferului, până la amendă pentru nerespectarea regulilor de circulație, în cazul biciclistului.