au-fost-deblocate-platile-catre-beneficiarii-fondului-european-agricol-pentru-dezvoltare-rurala

Au fost deblocate plăţile către beneficiarii Fondului European Agricol pentru Dezvoltare Rurală

Timp de citire: 2 minute

Plăţile către beneficiarii Fondului European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) au fost deblocate, a anunţat Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR). Sunt vizate solicitările depuse prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020, perioada de tranziţie 2021 – 2022 şi Planul Strategic PAC 2023 – 2027.

Adrian Chesnoiu, directorul general al AFIR: „În ultimele luni am lucrat intens pentru a accelera plăţile către beneficiarii Programului Naţional de Dezvoltare Rurală şi pentru a elimina toate blocajele care îngreunau procesul de decontare a sumelor cuvenite.

Odată cu rectificarea bugetară am reuşit să deblocăm plăţile, având procesate cereri de plată în valoare de peste 200 de milioane de euro şi să reluăm în ritm susţinut transferurile financiare către beneficiari. Astfel, începând cu data de 14 octombrie am efectuat plăţi în valoare totală de 31 de milioane euro, iar astăzi, 17 octombrie, sunt alimentate conturile beneficiarilor cu încă 74 milioane de euro”, conform Agerpres.

Adrian Chesnoiu a precizat că, în cursul săptămânii viitoare, AFIR va efectua o nouă tranşă de plată în conturile fermierilor, procesatorilor, antreprenorilor şi autorităţilor publice locale, în valoare totală de 102,2 milioane de euro:

„În prezent, ritmul de efectuare al plăţilor este constant, iar săptămâna viitoare vom ajunge la zi cu toate solicitările de plată depuse la AFIR de către beneficiarii FEADR.”

De asemenea, Chesnoiu a transmis că s-a reuşit această performanţă pentru că au fost simplificate procedurile şi au fost adoptate măsuri concrete, respectiv eliminarea obligativităţii depunerii avizelor de mediu şi sanitar-veterinare la momentul depunerii ultimei cereri de plată şi permiterea depunerii acestora în termen de 12 luni de la aprobarea ultimei cereri de plată.

În acelaşi timp, a fost revizuit fluxul procedural de rambursare, astfel încât analiza documentelor şi procesarea plăţilor să se realizeze cât mai rapid şi mai predictibil.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania

The post Au fost deblocate plăţile către beneficiarii Fondului European Agricol pentru Dezvoltare Rurală appeared first on Forbes Romania.