Asociația Oamenilor de Afaceri din România (AOAR) atrage atenția că impozitul minim pe cifra de afaceri (IMCA) lovește direct în sutele de firme românești cu venituri de peste 50 milioane de euro, punând în pericol activitatea și planurile lor de dezvoltare.
Potrivit organizației, companiile afectate sunt aceleași care de ani de zile își plătesc corect impozitele și contribuțiile sociale în România. În final, povara fiscală suplimentară se răsfrânge asupra consumatorilor și angajaților români.
AOAR subliniază că impozitul este aplicat în lanț, ceea ce duce la situații delicate. De exemplu, un produs fabricat în România și vândut de producător către un distribuitor, care ulterior îl livrează unui lanț de magazine, este taxat de trei ori prin IMCA. Situația se repetă și în cazul tranzacțiilor între companii afiliate, unde aceeași grupare de firme ajunge să plătească impozitul de două ori.
„Un impozit calculat ca procent din cifra de afaceri nu are nicio legătură directă cu rezultatul economic, care ar trebui să fie baza reală a taxării”, transmite AOAR, avertizând că această măsură a dus deja la descurajarea investițiilor și la scăderea competitivității companiilor românești pe plan european.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.
The post AOAR: Impozitul pe cifra de afaceri frânează dezvoltarea companiilor românești și descurajează investițiile appeared first on Forbes Romania.