
Gigantul din industria mondială alimentară și a băuturilor, PepsiCo, a reușit să-și crească vânzările și profitul peste previziunile analiștilor.
Chiar și în noile condiții economice dificile, PepsiCo și-a menținut cota de piață, în trimestrul trecut, conform platformei RetailDetail.eu.
PepsiCo a înregistrat vânzări trimestriale de aproape 23 de miliarde de dolari (19 miliarde de euro), America de Nord fiind în continuare cea mai mare piață a multinaționalei, aducând mai mult de jumătate din vânzările sale.
Cu toate acestea, vânzările au crescut ușor – ba chiar au scăzut atunci când au fost ajustate în funcție de cursurile de schimb. În regiunea EMEA (Europa, Orientul Mijlociu și Africa), vânzările au crescut cu 8%, ajungând la peste 4,5 miliarde de dolari (4 miliarde de euro).
Compania observă o cerere continuă pentru gustări și băuturi, chiar și într-o economie aflată sub presiune la nivel global. Deși, din cauza creșterii prețurilor, consumatorii au devenit extrem de selectivi cu produsele alimentare achiziționate, PepsiCo reușește să-și păstreze cota de piață în mai multe segmente.
Astfel, producătorul Lay’s, Doritos și Pepsi anunță că introduce ambalajele mai mici și își diversifică ofertele pentru a se adapta comportamentului de cumpărare în schimbare.
Pe motiv că s-a observat faptul că majoritatea consumatorilor încă apreciază foarte mult mărcile PepsiCo, compania a decis să introducă treptat majorările de prețuri.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.
The post PepsiCo, rezultate financiare peste așteptări, în trimestrul trecut appeared first on Forbes Romania.