
Fabrica Knauf Insulation din Târnăveni, cea mai avansată unitate de producție de vată minerală a grupului în Europa Centrală și de Est, și-a întrerupt temporar activitatea ca urmare a contaminării apelor cu sare, în urma incidentului ecologic de la Praid.
Compania estimează pierderi între 2 și 4 milioane de euro pe lună din segmentul de export, în condițiile în care unitatea era destinată în mare parte livrărilor externe.
„La fel ca și ceilalți producători care operează în regiunile afectate, resimțim acut lipsa apei – o resursă esențială pentru orice proces tehnologic”, a declarat Adrian Garofeanu, Director General Knauf Insulation România și Bulgaria pentru Forbes România.
Până la remedierea situației, compania menține un dialog constant cu autoritățile locale și a sprijinit comunitatea afectată printr-o donație de 50.000 de litri de apă potabilă.
Fabrica din Târnăveni, în care Knauf a investit peste 140 de milioane de euro, a devenit operațională în ianuarie 2025, cu o capacitate anuală de 75.000 de tone de vată minerală de sticlă. Aceasta este destinată atât pieței interne, cât și – în proporție majoritară – exporturilor către Europa Centrală și de Est.
„Fabrica deservește în special țări precum Cehia, Slovacia, Ungaria, Bulgaria – regiuni cu un potențial semnificativ de reducere a consumului de energie prin izolație. Deși piața românească absoarbe în prezent doar aproximativ 20.000 de tone, potențialul este uriaș, în special pe segmentul renovărilor energetice”, explică Garofeanu.
Investiția aduce beneficii economice și la nivel local, prin dezvoltarea unei rețele de furnizori, generarea de locuri de muncă și contribuții fiscale. „Ne-am atins toate obiectivele proiectului fără întârzieri sau depășiri bugetare, în ciuda inflației, a costurilor ridicate la materii prime și a întreruperilor în lanțurile de aprovizionare din ultimii ani”, punctează directorul Knauf Insulation.
În pofida contextului economic volatil, cererea pentru materiale de izolație a crescut în România în ultimii ani, alimentată de interesul pentru eficiența energetică și susținută de fonduri europene, inclusiv PNRR.
Cele mai dinamice segmente sunt construcțiile rezidențiale noi și proiectele logistice, în timp ce spațiile comerciale tradiționale înregistrează un ritm mai lent din cauza schimbărilor din piața muncii și a consumului.
„În contextul pieței construcțiilor, fabrica oferă capacitate suplimentară de producție, sprijinind creșterea eficienței energetice a clădirilor și încurajarea renovărilor. Să nu uităm că în România aproximativ 85% din clădiri necesită izolație pentru a corespunde cerințelor de performanță energetică. Există, deci, o nevoie urgentă de a declanșa un val de renovări pentru reducerea consumului de energie și întărirea securității energetice naționale”, subliniază Garofeanu.
Totodată, el atrage atenția asupra presiunii exercitate de prețul materiilor prime și de gradul redus de informare în anumite regiuni, ceea ce conduce la alegeri inadecvate de materiale sau la amânarea investițiilor în izolație.
„În unele regiuni există încă o conștientizare redusă a beneficiilor izolației de calitate, ceea ce limitează cererea sau duce la alegerea unor materiale necorespunzătoare în anumite segmente”, afirmă reprezentantul Knauf Insulation.
Compania mizează pe reglementările europene privind eficiența energetică și valul de renovare pentru a susține dezvoltarea sa pe termen lung în România. Totuși, implementarea la nivel local necesită o abordare coerentă din partea autorităților.
„În România, 37% dintre gospodării se aflau deja în situație de sărăcie energetică în 2022, alocând peste 10% din venitul lor pentru energie. Introducerea ETS 2 (Sistemul de Comercializare a Certificatelor de Emisii) ar putea crește cheltuielile gospodăriilor cu până la 5%, în special pentru cele care utilizează sisteme de încălzire pe bază de gaz. În același timp, gospodăriile cu venituri mici din mediul rural, care se bazează adesea pe lemn pentru încălzire, ar putea fi afectate indirect, deoarece creșterea prețurilor la gaz determină și creșterea prețurilor la lemn, așa cum s-a observat în iarna 2021/2022. În plus, credem că discuția despre eficiența energetică trebuie amplificată și din perspectiva contextului economic actual. Liberalizarea pieței de energie pentru populație a adus o presiune suplimentară asupra bugetelor familiilor”, adaugă Garofeanu.
El consideră că este esențial să fie elaborate politici țintite care să protejeze gospodăriile cu venituri mici și medii, dar și să sprijine sectorul construcțiilor și renovării, care joacă un rol crucial în tranziția către eficiență energetică.
Printre măsurile prioritare pe care le propune se numără investiții masive în reabilitarea termică, în special în mediul rural, consolidarea capacității administrative pentru implementarea proiectelor, consultarea cu părțile interesate și transparența în utilizarea fondurilor publice.
În ciuda opririi temporare, Knauf Insulation rămâne în poziția de a contribui decisiv la transformarea energetică a fondului locativ din România și regiune. „Fabrica noastră este pregătită să livreze soluții sustenabile, accesibile și de calitate pentru un viitor mai eficient energetic”, conchide Garofeanu.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.
The post Knauf Insulation: Producție suspendată la Târnăveni din cauza poluării cu sare; impactul investiției de 140 mil. euro și miza eficienței energetice în România appeared first on Forbes Romania.