Dacia a fost multă vreme sinonimă cu mașini simple, cu cutie manuală și mecanică robustă. În ultimii ani însă, pe măsură ce brandul a urcat ca imagine și dotări, au apărut tot mai multe variante cu transmisie automată: de la cutiile robotizate mai vechi până la soluțiile moderne asociate motoarelor hibride. Pentru mulți șoferi obișnuiți cu „schimbatul clasic”, întrebarea este dacă merită să faci pasul către o Dacia automată și ce presupune asta pe termen lung.
Ca să iei o decizie informată, e important să știi ce tipuri de cutii a folosit și folosește Dacia, cum funcționează ele și ce probleme pot apărea dacă nu sunt exploatate și întreținute corect.
Tipurile de cutii automate disponibile pe modelele Dacia
Primele experiențe Dacia cu „automata” au fost transmisiile robotizate, practic cutii manuale în care ambreiajul și schimbarea treptelor erau acționate de actuatoare. Avantajul era costul redus, dezavantajul îl reprezenta confortul: schimbări lente, uneori smucite, mai ales în oraș. Aceste soluții au dispărut treptat în favoarea unor transmisii mai moderne.
Pe unele motorizări pe benzină, Dacia a folosit cutii CVT (denumite comercial X-Tronic), adică transmisii cu variație continuă. Acestea nu au trepte fixe, ci simulează rapoarte în funcție de accelerație și turație. Avantajul este confortul foarte bun în oraș și consumul decent, dezavantajul este senzația de „turare constantă” când accelerezi puternic și necesitatea unei întrețineri corecte a uleiului din cutie.
Odată cu apariția versiunilor hibride (pe Jogger și ulterior pe alte modele), Dacia folosește o transmisie dedicată sistemului hybrid, fără ambreiaj clasic, cu mai multe moduri de cuplare a motorului termic și electric. Din perspectiva ta, experiența este cea a unei automate clasice: nu ai pedala de ambreiaj, selectezi D sau R și mașina se ocupă de restul. Din perspectiva tehnică însă, vorbim de un ansamblu mai complex, cu software sofisticat, gândit să optimizeze consumul și performanța.
Avantaje, probleme posibile și pentru ce tip de șofer merită
Principalul avantaj al unei Dacia cu cutie automată este confortul: scapă de agitația cu schimbatul treptelor în oraș, în rampă, în coloanele de pe DN sau la plecările dese de pe loc. Dacă faci mult trafic urban, o automată te obosește mai puțin și îți permite să te concentrezi mai mult pe trafic, nu pe „dansul” dintre pedale și levier. În combinație cu un motor turbo sau un sistem hibrid, reprizele de accelerație sunt suficient de bune pentru drumurile din România.
La capitolul probleme, multe neplăceri vin din lipsa de întreținere. Uleiul din cutia automată nu este „pe viață”, așa cum se laudă uneori pliantele. Dacă vrei să păstrezi schimbările line și să eviți uzura prematură, merită să respecți recomandările de schimb ale producătorului sau chiar să fii mai preventiv, mai ales dacă mergi mult prin oraș sau tractezi. Orice întârziere, șoc sau ezitare la schimbarea treptelor trebuie luată în serios și verificată, nu ignorată până „se agravează”.
Un alt aspect de care trebuie să ții cont este stilul de condus. Dacă îți place să mergi foarte dinamic, să forțezi constant motorul sau să schimbi des între D și R pentru manevre rapide, vei solicita mai mult transmisia automată decât una manuală. Aici intervine bunul-simț mecanic: pauze scurte la manevre, trecere în N la staționări foarte lungi, respectarea timpului de „gândire” al cutiei.
În final, pentru cine merită o Dacia automată? Dacă stai în oraș, faci navetă zilnic în coloană, ai probleme cu piciorul stâng sau pur și simplu vrei confort și relaxare, o astfel de variantă îți poate schimba complet percepția despre condusul de zi cu zi. Dacă mergi mai mult extraurban, ești foarte atent la buget și îți place să simți controlul direct al treptelor, cutia manuală rămâne o opțiune foarte logică. Important este să nu privești automata ca pe un moft, ci ca pe un instrument care poate sau nu să ți se potrivească, în funcție de modul în care folosești mașina.