twin-peaks,-la-capat-de-drum-in-lipsa-lui-david-lynch.-de-ce-nu-mai-exista-viitor-pentru-serial?

Twin Peaks, la capăt de drum în lipsa lui David Lynch. De ce nu mai există viitor pentru serial?

Timp de citire: 2 minute

După dispariția regizorului David Lynch în ianuarie 2025, soarta serialului Twin Peaks a rămas incertă. Deși proiectul a fost întotdeauna o colaborare între Lynch și scenaristul Mark Frost, mulți fani s-au întrebat dacă acesta din urmă ar putea continua povestea de unul singur.

Frost a fost implicat profund în toate fazele francizei, inclusiv în realizarea romanului The Final Dossier (2017), considerat ultimul cuvânt în universul Twin Peaks.

Twin Peaks nu pare să mai aibă un viitor. Nu fără David Lynch

Totuși, într-un interviu recent acordat publicației Empire Magazine, Frost a clarificat că serialul nu va merge mai departe: „Vorbisem puțin despre direcția în care ar putea merge un sezon patru. Dar odată cu plecarea lui David, e greu să-mi imaginez ceva dincolo de ceea ce am făcut deja. Simt că s-a închis cercul”, a spus el, potrivit AVClub.

Declarația vine să pună capăt speculațiilor despre o posibilă continuare. De-a lungul anilor, Frost și Lynch discutaseră o eventuală extindere a poveștii, dar nimic nu a fost confirmat oficial. După moartea lui David Lynch, Frost pare decis să lase moștenirea Twin Peaks neatinsă.

Un final controversat, dar deliberat

Frost a oferit și câteva detalii despre divergențele de opinie avute cu Lynch în privința finalului sezonului Twin Peaks: The Return (2017), marcat de ambiguitate și un ton sumbru.

El susține că inițial ar fi preferat ca agentul Cooper, interpretat de Kyle MacLachlan, să reușească salvarea Laurei Palmer și să închidă bucla misterului care a generat întreaga serie. „M-am gândit că ar fi extraordinar să ne întoarcem la punctul zero și să încheiem astfel povestea”, a declarat Frost.

Însă David Lynch a insistat că acțiunile lui Cooper trebuie să aibă un cost. Această viziune a dus la o concluzie tulburătoare, în care Cooper și Laura (sau o variantă adultă a acesteia, jucată de Sheryl Lee) par prinși într-o realitate stranie și ostilă.

„Este momentul în care întreaga oroare se întoarce asupra acestui suflet chinuit; este prețul pe care Laura îl plătește pentru tentativa de salvare a lui Cooper”, a explicat, de asemenea, Frost.

În încheiere, el afirmă fără echivoc: „A fost sfârșitul acestei povești”. O concluzie fermă care închide, cel puțin pentru moment, ușa către orice revenire a universului Twin Peaks.