raluca-badulescu,-dezvaluiri-incendiare-despre-asia-express-si-marile-slabiciuni-regreta-ca-a-facut-echipa-cu-fostul-sot?-„nu-sunt-un-partener-bun”.-video-exclusiv

Raluca Bădulescu, dezvăluiri incendiare despre Asia Express și marile slăbiciuni. Regretă că a făcut echipă cu fostul soț? „Nu sunt un partener bun”. VIDEO EXCLUSIV

Timp de citire: 3 minute

Raluca Bădulescu a făcut dezvăluiri despre Asia Express 2025. În exclusivitate pentru Playtech, vedeta a explicat cum a fost să facă echipă cu fostul soț, dar și care sunt cele mai mari vicii ale sale.

Raluca Bădulescu, îndrăgostită de experiența Asia Express

Dacă până acum câțiva ani ar fi refuzat cu desăvârșire participarea la Asia Express, Raluca Bădulescu s-a răzgândit. Iar din toamnă o vom vedea în noul sezon al emisiunii. În exclusivitate pentru Playtech, vedeta ne-a mărturisit că a fost o experiență memorabilă, în ciuda provocărilor cu care s-a confruntat.

„Vă promitem un show, puțin spus, incendiar. A fost absolutamente fabuloasă. Nu credeam în viața mea, în primul rând, să merg în Asia Express. Și nu credeam în viața mea că o să spun că este una dintre cele mai fantastice experiențe pe care le-am trăit în viața mea.

Nu pot să spun mai mult, nu vreau să dau din casă, trebuie să urmăriți emisiunea. Greu este tot, însă tot, în același timp, este atât de frumos.
Răsturnările de situație care se dau lor parcursul unei singure zile sunt de spectaculoase. Adică, este ceva incredibil”, ne-a spus Raluca Bădulescu.

Fire excentrică, și în atitudine, dar și când vine vorba de stilul vestimentar, vedeta nu a vrut să dea din casă detalii despre ținutele purtate în emisiune, dar a recunoscut, în schimb, că nu i-a fost deloc ușor.

„Sunt privilegiată pentru că am avut parte, în viața asta, să particip la o competiție precum Asia Express. Până acum câțiva ani aș fi spus că eu niciodată, nu cred, nu pot, nu se poate, e imposibil. Vă spun sincer că este foarte greu, extraordinar de greu. Dar, când mă uit înapoi, nu mi-o amintesc niciodată decât cu bucurie. Aș lua-o de la capăt de a mia oară, a doua, a treia, a cincea, a șaptea, a opta oară, oricând ar vrea să mă cheme, oricând m-aș mai duce”, a subliniat vedeta.

Cum a fost să facă echipă cu fostul soț

În concursul de la Antena 1, Raluca a ales să facă echipă cu Florin Stamin. Fosta jurată de la „Bravo, ai stil!” a divorțat de fostul soț în urmă cu trei ani, dar au rămas cei mai buni prieteni. De altfel, ambii și-au refăcut viața și au devenit „o mare familie”.

„Noi suntem o foarte mare familie. Este fostul soț, ne-am despărțit acum, am divorțat acum 3 ani, numai că suntem cei mai buni prieteni. Suntem familie în continuare, alături de iubita lui, alături de iubitul meu, alături de fostul meu soț, Vale, tatăl copilului, alături de Alex, care este soarele Universului nostru, care astăzi termină facultatea, zilele astea are lucrări de diplomă și termină facultatea. Alături de nașul de botez, Cătălin Botezatu, suntem cu toții o mare familie”, a subliniat Raluca.

De altfel, ea ne-a mărturisit că nu au existat „scântei” pe parcursul filmărilor Asia Express. Florin știe cum să gestioneze momentele tensionate și cum să o calmeze când situația escaladează.

„Scânteile sunt de partea mea, dar el este un tip extraordinar de calm și extraordinar de atent la decizii, foarte orientat în spațiu. Îmi pare rău că a participat la această experiență alături de mine, pentru că eu nu sunt un partener atât de bun din punct de vedere fizic, să zic așa, și el ar fi meritat să aibă cel mai bun partener în această competiție, dar astea sunt, ce să faci?”, a declarat Raluca Bădulescu.

Ce vis nu a reușit niciodată Raluca Bădulescu să-și îndeplinească

Pe de altă parte, Raluca Bădulescu ne-a vorbit și despre visul neîndeplinit: acela de a fi o „regină a sălii de forță”. Modelul său este Loredana Groza, dar recunoaște că îi lipsește ambiția.

„Îți spun clar, cel cu sala, cu mersul la sală. Când o să mă duc la sală, constant, să fiu din aia nebună care o să stau tot timpul dreaptă, țiplă, mușchi așa pe mână. Ăla este un vis pe care n-am reușit să îl îndeplinesc.

Loredana Groza este divină, multe sunt divine. Nu știu, acum Loredana Groza îmi vine în minte pentru că am revăzut-o de curând și m-am bucurat enorm. Dar sunt foarte multe vedete din România care îmi plac la nebunie”, a subliniat Raluca.

Cu dorința în suflet, primează totuși pasiunea pentru dulciuri, la care nu știe dacă ar renunța nici pentru sume impresionante de bani. Totuși, glumește și nu exclude eventuale „negocieri”.

„Mănânc dulciuri, multe, tot timpul. Îmi plac dulciurile, mult de tot. Prefer să renunț la mâncare și să mănânc ciocolată. Nu vreau să renunț la ciocolată, am câteva chestii la care nu vreau să renunț. La ciocolată, la țigări, nu vreau să renunț.

Vezi tu, depinde de suma de… Uite, asta este o chestie… Nu știu ce să zic, depinde de banii care se aruncă pe masă. Că ‘never say never’ în viață. Dacă știi pe cineva, ‘call me baby’, ca să zic așa”, a încheiat, în stilul caracteristic, Raluca Bădulescu.