Am urmărit cu curiozitate şi un strop de îngrijorare noul serial de pe Netflix, Wayward. Creat de Mae Martin, care joacă şi rolul central al ofiţerului de poliţie Alex Dempsey, serialul de pe Netflix aprofundează lumea înşelătoare a unei şcoli pentru „adolescenţi problemă” din micuţul orăşel fictiv Tall Pines, Vermont.
Cu o distribuţie solidă — printre care se remarcă Toni Collette (Evelyn Wade), Sarah Gadon (Laura Redman) şi Alyvia Alyn Lind (Leila) — serialul de pe Netflix urmăreşte suspansul, tensiunea psihologică şi o macro-temă socială. Deşi seria m-a captivat prin multe elemente, am simţit că punctul slab vine din faptul că finalul păstrează un aer de neîncheiat şi nu reuşeşte să ţină toate promisiunile construcţiei iniţiale. În continuare, voi detalia ce mi-a plăcut, ce elemente remarcabile are serialul Wayward şi de ce are acest mic „dar”.
O atmosferă densă şi actori remarcabili
Primul lucru care m-a impresionat la serialul de pe Netflix a fost capacitatea sa de a crea o lume aparent idilică — Tall Pines –, doar pentru a o demonta treptat. Regizorul şi creatorul Mae Martin şi echipa de producţie au construit un decor care pare perfect pentru o familie care vrea „un nou început”, dar care ascunde lucruri mult mai întunecate.
Serialul de pe Netflix beneficiază de jocul actorilor: Toni Collette, în rolul lui Evelyn Wade, conduce şcoala Tall Pines Academy cu o combinație de carismă, seducţie şi groază latentă. Sarah Gadon, ca Laura, aduce o vulnerabilitate autentică; Alyvia Alyn Lind şi Sydney Topliffe (ca Leila şi Abbie) sunt credibile în duo-ul de adolescente cu multe probleme.
Pe lângă astea, serialul de pe Netflix abordează teme relevante: identitatea de gen (Alex este un poliţist trans), manipularea psihologică a adolescenţilor, instituţii care doar par să ajute. Această profunzime oferă serialului un plus faţă de thrillerele obişnuite, iar faptul că e realizat de Mae Martin — care recunoaşte că are experienţe personale legate de „şcolile pentru adolescenţi cu probleme” — adaugă credibilitate ficţionalului.
Ce l-a făcut special şi ce „funcţionează”
Un alt mare plus al serialului de pe Netflix este felul în care se construieşte suspansul: episoadele îţi dau indicii, misterul creşte, personajele devin tot mai implicate în a descoperi ce se ascunde cu adevărat la Tall Pines. Primele şapte episoade au un ritm solid, bine calibrat.
De asemenea, seria aduce un contrast interesant între exteriorul liniştit al comunităţii şi realitatea brutală a instituţiei: de la proceduri de terapie bizară („the Hot Chair”), la războiul psihologic pe care îl poartă adolescenţii. Această dualitate încurajează spectatorul să pună întrebări despre ce înseamnă „ajutor”, ce înseamnă „salvare” şi ce înseamnă „captivitate”. Finalul, chiar dacă discutabil (revin la asta la subtitlul următor, fără spoilere), rămâne memorabil prin imagini şi prin idei.
Nu în ultimul rând, serialul de pe Netflix impresionează vizual: razele de lumină din cameră, spaţiile opresive ale academiei, acele detalii care denotă că nimic nu este ceea ce pare. O ambianţă care, combinată cu teme profunde, îl face mai mult decât o simplă poveste de groază sau thriller adolescentin.
Punctul slab şi ce aş fi schimbat
Deşi am apreciat seria de pe Netflix în majoritatea părţilor, am avut un sentiment de neîmplinire la final. Deşi primele episoade se desfăşoară solid, concluzia rămâne într-un soi de conflagraţie vizuală, cu elemente cam exagerate care diminuează din tensiunea acumulată.
Mai mult, personajele secundare, deşi promiţătoare, rămân uneori subdezvoltate; ar fi fost util să se aprofundeze mai mult relaţia dintre Leila şi Abbie, de exemplu, ori motivele tăinuite ale lui Evelyn, spre a da mai multă greutate finalului. Finalul în sine lasă zone gri — ceea ce unii pot considera „deschis” şi alţii „nesatisfăcător”. Din perspectiva mea, Wayward ar fi beneficiat de o rezoluţie mai clară sau de un ton mai consecvent: mister + thriller + dramă socială, dar trecerea între ele a fost uneori brusca.
Aşadar: efectul de bază este excelent, dar la implementare apar momente în care seria se pierde un pic în ambiţii multiple fără să le integreze perfect.
În concluzie, serialul de pe Netflix Wayward este cu siguranţă o propunere puternică pentru oricine vrea altceva decât un simplu thriller adolescentin. Jocurile actorilor, tema socială, atmosfera sumbră şi elementele de mister îl fac să merite văzut. Dacă eşti dispus să accepţi un final mai „liber” şi câteva momente de derapaj în ton, vei găsi foarte multe de apreciat. Îl recomand dacă vrei o experienţă provocatoare, nu doar de „relaxare uşoară”.
Dacă ar fi să acord o notă, aş merge pe undeva între „foarte bun” şi „excelent” — am câteva rezerve, dar per total îmi place ce a fost construit. La următoarea oportunitate, chiar mi-ar plăcea să văd un al doilea sezon sau un spin-off care să rezolve ce a rămas în aer. Până atunci, păstrează-l în topul listei tale de vizionat.