rogobete:-peste-200.000-de-concedii-medicale-mai-putine-in-trimestrul-iii,-dupa-masurile-din-vara

Rogobete: Peste 200.000 de concedii medicale mai puține în trimestrul III, după măsurile din vară

Timp de citire: 2 minute

Numărul concediilor medicale acordate în România a scăzut semnificativ în trimestrul al treilea al acestui an, în urma măsurilor de control introduse de Ministerul Sănătății în vara lui 2025, a anunțat ministrul Alexandru Rogobete într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Potrivit datelor publicate, în perioada iulie–septembrie 2025 s-au eliberat cu peste 200.000 de concedii medicale mai puține comparativ cu același interval din 2024, ceea ce a generat economii de aproximativ 310 milioane de lei din bugetul destinat acestor plăți.

„Rezultatele măsurilor adoptate în această vară se văd deja. Nu este corect să plătim concedii medicale inventate și nu pot fi de acord să luăm de la pacienți pentru a plăti vacanțele unora”, a declarat Rogobete.

În prima jumătate a anului, diminuarea numărului de concedii fusese modestă, de doar 3% față de 2024. Însă după luna iulie, când autoritățile au introdus verificări mai stricte și sancțiuni clare, scăderea a fost de aproape 28% față de anul precedent.

Ministrul a precizat că această reducere reflectă o temperare a abuzurilor în eliberarea certificatelor medicale și o redirecționare a resurselor financiare către domeniile unde există nevoi reale.

Măsurile luate în iulie au inclus controale extinse în unități sanitare și cabinete medicale unde se elibera un număr neobișnuit de mare de concedii, precum și modificări legislative privind verificarea documentelor medicale.

„Fenomenul începe să se tempereze, iar resursele financiare se întorc acolo unde este cu adevărat nevoie de ele. Vom continua controalele și verificările. Vom continua să apărăm un principiu simplu: responsabilitate și corectitudine în sistemul de sănătate”, a mai afirmat Rogobete. El a mulțumit Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS) și președintelui instituției, Horațiu Moldovan, pentru colaborarea în acest demers.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.

The post Rogobete: Peste 200.000 de concedii medicale mai puține în trimestrul III, după măsurile din vară appeared first on Forbes Romania.