carrefour-isi-remodeleaza-strategia-globala

Carrefour își remodelează strategia globală

Timp de citire: 5 minute

Unul dintre cele mai mari grupuri de retail din Europa, Carrefour, intră într-o nouă fază de remodelare globală, etapă ce a dus la restrângerea activității sale pe mai multe piețe internaționale.

Pe alocuri, compania a confirmat sau în alte cazuri ia în considerare să iasă de pe piețele din Italia, Polonia, România și din anumite zone ale Orientului Mijlociu, pe măsură ce se repoziționează în jurul unor piețe cheie precum Franța, Spania și Brazilia, notează platforma cij.world.

Pe piața din Italia, Carrefour se află în mod oficial în negocieri încă din luna iulie 2025 pentru a-și vinde întregul business către NewPrinces Group, într-o tranzacție evaluată la aproximativ un miliard de euro.

„Decizia relevă fermitatea Carrefour de a-și simplifica structura și de a se retrage de pe piețele în care profitul a scăzut. În paralel, rapoartele indică faptul că retailerul își revizuiește operațiunile din Polonia și România, două piețe unde s-a confruntat cu dificultăți în a concura cu lanțurile de magazine de tip discount și de proximitate aflate într-o expansiune accelerată. Deși Carrefour nu a confirmat nicio astfel de tranzacție pe aceste piețe, instituții financiare, precum J.P. Morgan și BNP Paribas, oferă consultanță cu privire la potențialele tranzacții”, scriu cei de la cij.world.

Dincolo de Europa, Majid Al Futtaim, partenerul de franciză de foarte mult timp al Carrefour, a rebranduit magazinele retailerului în Iordania, Kuweit, Bahrain și Oman sub numele HyperMax.

„Această evoluție marchează efectiv dispariția mărcii Carrefour de pe mai multe piețe din Golf, deși compania rămâne activă în alte zone prin operațiunile sale de franciză”, adaugă cei de la cij.world.

Din acest punct de vedere, analiștii din industrie spun că au identificat un model comun în toate aceste mișcări. „Carrefour tinde să își vândă sau să își revizuiască activitatea pe piețele în care nu are o scară suficientă, se confruntă cu provocări structurale sau operează formate de magazine care nu se mai aliniază cererii locale. Modelul de hipermarket care a alimentat odinioară expansiunea Carrefour pierde teren în Europa, unde comportamentul consumatorilor favorizează din ce în ce mai mult magazinele mai mici, cumpărăturile de proximitate și livrarea online”, explică aceștia. Totodată, analiștii consideră restructurarea actuală a Carrefour o tranziție către o afacere mai supla, mai concentrată, centrată pe piețele principale, pe comerțul cu amănuntul de proximitate și comerțul electronic.

Potrivit Financial Times, compania a căutat modalități de a-și stimula evaluarea de piață pe fondul stagnării performanței acțiunilor și a accelerării concurenței, vânzările selective făcând parte din această strategie. Gulf News a observat că, deși Carrefour continuă să prospere în regiunile în care modelul de retail de format mare rămâne relevant, operațiunile sale din Europa se confruntă cu presiuni din cauza creșterii costurilor și a schimbării obiceiurilor de cumpărături.

Într-o declarație DRC Discount Retail Consulting subliniază faptul că, în Polonia, conducerea Carrefour a evaluat atât opțiunile de vânzare, cât și pe cele de restructurare, din cauza marjelor slabe și a concurenței locale puternice.

Astfel, analiștii spun că mai mulți factori recurenți stau la baza ieșirilor recente și potențiale ale retailerului Carrefour. „Conducerea Carrefour a subliniat în repetate rânduri necesitatea concentrării asupra zonelor geografice în care se poate obține o profitabilitate mai mare. În același timp, revenirea la magazinele tradiționale reflectă o adaptare la preferințele consumatorilor în continuă evoluție, unde magazinele de proximitate, operatorii de discount și canalele digitale domină din ce în ce mai mult. Dinamica piețelor locale din Polonia și România, unde concurența este acerbă, iar costurile operaționale sunt ridicate, a întărit argumentele pentru o potențială reorganizare a businessului”.

Mai mult, analiștii susțin că aceste decizii ale retailerului fac parte dintr-o repoziționare strategică mai amplă, mai degrabă decât dintr-o retragere izolată de pe piață.

„Carrefour pare să își concentreze resursele pe domenii în care poate menține un avantaj competitiv. Prin redirecționarea capitalului către ale regiuni, grupul își propune să îmbunătățească profitabilitatea, să protejeze marjele și să sprijine permanent transformarea digitală și logistică”, conchid aceștia.

În cele mai recente comunicări către investitori, Carrefour și-a reafirmat concentrarea pe îmbunătățirea eficienței, extinderea programului său de fidelizare Le Club Carrefour, consolidarea gamelor de produse de marcă proprie și înăsprirea strategiilor promoționale. Compania nu a confirmat public alte ieșiri de pe piață, dar vânzarea Italiei și continuarea revizuirilor portofoliului indică o direcție clară: concentrarea pe piețele unde își poate menține competitivitatea pe termen lung și îndepărtarea de modelul tradițional de hipermarket care i-a definit cândva identitatea globală.

Poziție oficială Carrefour România cu privire la ieșirea de pe piața din România:

Articolele apărute în presă privind o posibilă tranzacție nu reflectă un anunț oficial din partea companiei. Strategia Carrefour de prezență și investiții în România este cea comunicată către angajați, parteneri, investitori și în spațiul public.

La jumătatea procesului de implementare a planului strategic Carrefour 2026, și ca răspuns la schimbările din piață, Grupul a desfășurat o analiză a portofoliului de activități, a tuturor verticalelor de business și modelelor organizaționale.

Cu 458 de magazine în România, Carrefour deține o poziție solidă pe piață: compania și-a accelerat expansiunea în 2025 prin deschiderea a 34 de noi magazine, de diverse formate, precum și prin noi canale digitale de vânzare. Lider pe segmentul de e-groceries, Carrefour continuă să atragă clienți prin oferte și politici adaptate contextului economic.

Ca parte a strategiei de business, Carrefour România își extinde și consolidează parteneriatele cu producătorii români, având deja o rețea puternică de 1.500 de parteneri locali. De altfel, la nivelul întregii rețele de furnizori, 93% sunt companii românești, iar în categoria produselor proaspete ajungem la un procent de 98%, sprijinind economia locală.Mai mult, în programul Grădina Noastră, menit să dezvolte comunitățile agricole din țară, ajungem anul acesta la 14 cooperative exclusive ce reunesc peste 370 de producători. Totodată, dispunem de o rețea extinsă, formată din încă 18 cooperative partenere la nivel național, ajungând la 32 de cooperative cu care colaborăm activ.

Carrefour România continuă de asemenea strategia de politici comerciale pentru mai multă valoare și mai multă accesibilitate.De la începutul acestui an, compania și-a consolidat programul de reduceri pe termen lung: până la 2.000 de articole la preț redus. Un alt exemplu concret este inițiativa de sprijinire a clienților în contextul modificărilor măsurilor fiscale, prin care aceștia pot primi înapoi de două sau chiar de trei ori valoarea TVA-ului pentru produsele ale căror prețuri au fost majorate.

Gilles Ballot, CEO Carrefour România,oferă detalii despre angajamentul companiei în țară: „Suntem de 24 de ani în România și în tot acest timp, compania Carrefour a construit mai mult decât o rețea de peste 450 de magazine; am creat și continuăm să investim într-un ecosistem bazat pe încredere, care deservește lunar peste 17 de milioane de viziteși investește constant în producătorii locali, în agricultura bio, în programe comerciale accesibile pentru clienți, în tehnologie și inovație. Strategia de expansiune va fi continuată și mai accelerat: în 2026, vizăm inaugurarea unui număr mai mare de magazine decât în acest an. În 2024, Carrefour România a contribuit cu aproape 1 miliard de lei la bugetul de stat prin taxele și impozitele plătite de companiile care operează pe piața locală (Carrefour România S.A., România Hypermarche S.A., Supeco Investment SRL), în creștere de peste 20% față de 2023. România este o piață cu potențial, care a crescut modele profesioniste de retail, iar relațiile cu comunitățile locale ne confirmă că am făcut alegerea corectă să investim în dezvoltarea companiei pe piața din România. Toate acestea ne oferă suficiente motive să ne poziționăm în continuare ca un actor important pe piața de retail și ca unul dintre principalii inovatori ai acesteia.”

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.

The post Carrefour își remodelează strategia globală appeared first on Forbes Romania.