Eugen Nuțescu, sau Oigăn, nu are aerul „artistului” care vorbește despre inspirație și muzee interioare, ci al cuiva care a văzut destule încât să nu mai ia nimic prea în serios, nici măcar pe el însuși. Răspunde onest, cu o doză de umor care taie din orice solemnitate, și transformă o conversație despre muzică într-o poveste despre oameni, întâmplări și mici revelații trăite pe drumuri de turneu.
În discuția pentru Playtech.ro, Oigăn a povestit despre cum a crescut cu Bob Dylan pe geam și bocitoare în fundal, despre copilăria plină de curiozitate și pubertatea care l-a împins spre artă. Își amintește trupe, colaborări și momente care l-au schimbat mai mult decât orice teorie despre succes. Nu se ascunde în spatele unor răspunsuri construite, ci lasă ideile să curgă firesc, ca într-o discuție cu un prieten care îți spune ce-a mai învățat din mers.
Are o relație relaxată cu tot ce înseamnă „industria muzicală” și nu vede inteligența artificială ca pe un pericol. Crede că oamenii vor continua să creeze, poate chiar mai sincer, atunci când nu vor mai depinde de meserie, ci doar de plăcerea de a face ceva. Între glume, reflecții și observații tăioase, Oigăn îți lasă impresia că muzica e pentru el mai puțin un scop și mai mult o formă de a înțelege lumea din jur,fără teorie, fără pretenții, dar cu foarte multă claritate.
E o discuție în care nu se dă nimeni mare, dar se spune tot ce contează, iar tu poți citi interviul în rândurile de mai jos.
INTERVIU EXCLUSIV cu Eugen Nuțescu (Oigăn) – „Eram prea ocupat să alerg pisici prin curte sau să trag cu praștia după porumbei”
Iulia Kelt (Playtech): Îți amintești momentul exact când ai auzit pentru prima dată o piesă care te-a făcut să vrei să faci muzică?
Eugen Nuțescu (Oigăn): Salut. Nici vorbă. Dar, de dragul simetriei și conciziei aș putea răspunde că eram printr-a 7-a, scoteam boxele de la magnetofon pe geam ca să-mi cultiv cu forța vecinii și le puneam Mr. Tambourine Man. Apoi a trecut un cortegiu funerar al unei fete din vecini, care se sinucisese din dragoste. Deci amestecul de bocitoare și Bob Dylan.
Iulia: Ce fel de copil erai: mai mult visător, mai mult curios sau mai mult rebel?
Oigăn: Autoevaluarea naște monștri. Eram toate trei, poate cel mai puțin rebel; rebeliunea se manifestă prin visare și curiozitate când crești într-o dictatură. Altfel te raportează vecinii.
Iulia: În copilărie, ai avut un moment în care ai simțit că arta, oricare ar fi fost ea, te poate salva de rutină sau de lume?
Oigăn: Poate chiar în copilărie nu – eram prea ocupat să alerg pisici prin curte sau să trag cu praștia după porumbei – dar în perioada scârboasă numită pubertate și în adolescență cu siguranță.
Iulia: Dacă ai putea trimite o piesă muzicală de-a ta copilului care erai la 10 ani, ce piesă ar fi și de ce?
Oigăn: Cred că i-aș trimite o ciocolată și niște adidași mai degrabă, restul să le descopere în ritmul lui, că-l zăpăcesc de cap.
INTERVIU EXCLUSIV cu Eugen Nuțescu (Oigăn) – Despre trecut, despre trupa KUMM
Iulia: Ce înseamnă pentru tine KUMM azi, când te uiți înapoi, o etapă, o școală sau o identitate pe care o porți mereu, indiferent de proiect?
Oigăn: E ca la sex. Porți în tine reziduuri genetice ale tuturor fostelor iubite/iubiți. Deci oricine cântă cu mine cântă un pic și cu KUMM
Iulia: Ce ai învățat din anii petrecuți în trupe precum KUMM, Moon Museum sau Robin and the Backstabbers, pe care nu ai fi putut învăța dintr-o carieră solo?
Oigăn: Știu unde se mănâncă cel mai bine în Suceava, Cluj, Timișoara și Galați. Bine, aș fi putut să învăț și dintr-o carieră solo dar ar fi trebuit să comand mult mai multe feluri.
Iulia: Cât e matematică și cât e chimie emoțională în procesul de compoziție?
Oigăn: Ionuț a scris un cântec cu structura ABABCBB. Dacă a pus cea mai multă emoție în segmentul A iar C are cu 70% mai multe note decât refrenul, aflați dacă e un cântec de dragoste!
Iulia: Ce te face să accepți o colaborare, admirația pentru artist, curiozitatea pentru experiment, sau simpla potrivire de moment?
Oigăn: Trebuie un cocktail colorat din toate trei. Dar admirația pentru artist ajută foarte mult. E substanța de bază a cocktailului.
INTERVIU EXCLUSIV cu Eugen Nuțescu (Oigăn)
Iulia: Ai spus cândva că unele colaborări te schimbă la fel de mult ca un turneu. Ce te-a schimbat cel mai mult, artistic vorbind?
Oigăn: Cred că – artistic vorbind – cel mai mult m-au schimbat lucrurile care nu țin în mod direct de muzică. Căci treburile sunt întrepătrunse dacă nu faci muzică după rețete și n-am prea făcut asta spre dezamăgirea profundă a cardurilor mele.
INTERVIU EXCLUSIV cu Eugen Nuțescu (Oigăn) – Colaborarea cu Vlad Gorneanu, de la ZOB, parte din prezent
Iulia: Cum e să lucrezi cu Vlad Gorneanu, știind că amândoi veniți din lumi muzicale aparent diferite, dar cu o intensitate comună? Povestește-mi despre colaborarea cu el, te rog.
Oigăn: Nu cred că venim din lumi diferite. Ea se cheamă Europa de Est, se uită de obicei cu jind și admirație către UK și Statele Unite. Ne simpatizăm de multă vreme și împărtășim iubirea necondiționată pentru Beatles. S-a copt la un moment dat și am zis „hai să facem ceva”. Și-am făcut.
Iulia: Există un artist român tânăr cu care ți-ar plăcea să lucrezi, dar încă nu s-a ivit contextul?
Oigăn: Desigur. Fac o listuță? Kadjavsi, Tajnic, Valeria Stoica (se pune și de peste Prut?), Armand Popa (bine, am lucrat un pic, dar n-am ieșit din incintă). Si desigur, artistul român „tânăr” Alexandru Andrieș, pe care îl admir de 700 de ani.
Eugen Nuțescu cu Ana Ularu:
Iulia: Ești un artist care pare să funcționeze în straturi, muzică, literatură, concepte. Ce vine primul în procesul tău: sunetul, ideea sau imaginea mentală a piesei?
Oigăn: N-am nici cea mai vagă idee. Lucrurile se întâmplă divers și câteodată haotic. Ce știu sigur e că nu trebuie să stai să aștepți în poziție de lotus să te pălească inspirația. Se va întâmpla mult prea rar și nici nu ai vreo garanție că iese ceva grozav. Mai bine sapi și sapi și sapi..
Iulia: După Antimaterie, ai în plan un nou album solo sau vrei să duci mai departe colaborările din acel proiect?
Oigăn: Da și nu. E de-a dreptul gata albumul nou, chiar s-a dat comanda pentru vinil. Am câțiva invitați, dar nu continuă conceptul Antimateriei, unde fiecare cântec avea titlul unei materii și în consecință era cântat de alt „profesor” cum mi-am numit atunci invitații. E o încercare nouă pentru mine. Un album de „spoken word” bazat în mare parte pe textele din cartea mea, apoi condimentat cu loopi, voci și sunete ritmice produse de obiecte de uz casnic și jucării. Numai bine pentru radio.
INTERVIU EXCLUSIV cu Eugen Nuțescu (Oigăn)
Iulia: Cum ți-ar plăcea să sune „viitorul tău muzical”? Mai minimalist, mai electronic sau mai apropiat de poezie cântată?
Oigăn: Mi-aș dori să fie divers dar tare mi-e că mă paște – cel puțin în prima fază – un album destul de acustic. Și, după două albume în limba română, așa, cu ranchiună împotriva naționalismelor și suveranismelor stupide care vociferează tot mai vehement primprejur mi s-a făcut dor să mai scriu chestii în engleză. Nu că la ei ar fi mult mai roz.
Iulia: Dacă ai putea înregistra un album doar într-un singur loc din lume, unde ar fi și de ce acel loc?
Oigăn: În Galápagos, firește. Intr-un studio mobil pe carapacea unei broaștei țestoase ancestrale care leagănă pe umerii ei universul.
Iulia: „Piese de schimb pentru păsări călătoare” are o structură poetică foarte vizuală. Cât de mult se amestecă muzica în felul tău de a scrie poezie?
Oigăn: Eu onest nu cred că scriu poezie. Mă interesează prea puțin cum sună. Există atâtea constrângeri când scrii versuri de cântece că atunci când mă joc cu cuvintele prefer să le dau frâu liber. Poate cea mai liberă chestie pe care o fac.
Iulia: Ai spus că uneori o piesă începe dintr-o imagine. Ți s-a întâmplat și invers, ca un poem să se transforme într-o melodie?
Oigăn: Nu. Le țin cuminte în foldere seperate iar când le vin idei și încep să se agite scutur recipientul până e liniște.
Iulia: Ce te mai provoacă azi să scrii, nevoia de a înțelege lumea, de a o ordona sau pur și simplu de a o respira altfel?
Oigăn: Sunt destul de sigur că nu vreau să ordon și nici să ordonez. Dar mi-ar plăcea s-o înțeleg, cât se poate (lumea); iar aia cu respiratul sună de-a dreptul poetic, că tot vorbeam. Deci tu ești poeta aici. Că poetesă sună groaznic.
INTERVIU EXCLUSIV cu Eugen Nuțescu (Oigăn) – Inteligența artificială, prin ochii unui artist care crează cu sufletul
Iulia: Nu în ultimul rând, spune-mi, te rog, cum vezi industria muzicală în viitor, având în vedere asaltul inteligenței artificiale? Crezi că va ucide creativitatea sau se va descurca AI-ul, în viitor, poate mai bine ca oamenii?
Oigăn: Din naivitate sau optimism nu mă simt foarte înspăimântat. Cred că creativitatea e o nevoie umană, s-ar putea să fie ucisă latura ei profesionalș, să emigreze înapoi dintr-o meserie într-un hobby pe care îl practică – de plăcere – anumiți oameni care au înclinația și mijloacele necesare (cum a și fost vreme de secole). Dar nu cred că va dispărea creativitatea în sine. Iar o concurență n-a făcut rău nimănui. Cântă AI-ule din tot sufletul tău digital, ce știi tu mai bine.
Nota redacției, de încheiere: E greu să nu pleci dintr-o discuție cu Oigăn fără să te gândești la propriile tale obiceiuri, la felul în care te raportezi la ce faci și la cât de mult contează autenticitatea în orice proces creativ. El nu vorbește despre rețete, ci despre încercări, greșeli și momente care te prind nepregătit, dar din care iese ceva adevărat. Îți dă impresia că muzica e o formă de conversație, nu o declarație. Și, poate cel mai important, că e loc și azi pentru artiști care aleg să rămână sinceri, chiar și atunci când e mai simplu să urmezi un tipar.
Credite fotografii: Adi Molnar, Silvia Bobariu, Vladimir Ivanov.