Se anunţa ca o producţie spectaculoasă: filmul Afterburn (în România lansat sub titlul După apocalipsă) a ajuns în cinematografe pe 3 octombrie 2025. Cu o distribuţie plină de nume mari – Dave Bautista (în rolul lui Jake), Olga Kurylenko (Drea), Samuel L. Jackson (August Valentine) şi Kristofer Hivju (Volkov) – şi o premisă promiţătoare, pelicula părea să aibă toate ingredientele pentru un succes de box office. Povestea, inspirată din benzile desenate „Afterburn” de la Red 5 Comics, imaginează o lume devastată de o erupţie solară care a distrus jumătate din planetă. În acest peisaj post-apocaliptic, tehnologia a căzut, civilizaţia e în colaps, iar Jake, un fost militar devenit vânător de comori, porneşte într-o misiune pentru a recupera tabloul „Mona Lisa”.
Pe hârtie, totul sună bine: aventură, acţiune, mister, o lume nouă şi un erou solitar. În realitate însă, După apocalipsă se dovedeşte un film plin de clișee, cu acţiune pe repede-înainte, personaje neconvingătoare şi un scenariu care nu duce nicăieri.
Premisa și distribuția filmului Afterburn
Regizat de J.J. Perry, cunoscut pentru filmele sale de acţiune coregrafiate intens, filmul îşi propune să aducă în prim-plan o lume fără reguli, în care doar cei mai puternici supravieţuiesc. Scenariul este semnat de Matt Johnson şi Nimród Antal, iar inspiraţia din materialul grafic original oferea, teoretic, posibilitatea unei lumi vizuale bogate şi originale.
Jake, interpretat de Dave Bautista, este un personaj cu potenţial – un fost militar care se luptă cu propriile traume într-un context de haos global. Din păcate, filmul nu-i oferă spaţiu pentru a deveni mai mult decât un arhetip: e dur, vorbeşte puţin, loveşte mult şi rămâne aproape complet lipsit de dimensiune emoţională. Drea (Olga Kurylenko) e partenera ideală de ecran – frumoasă, capabilă, dar redusă la rolul de acompaniament, fără vreo evoluţie semnificativă. Samuel L. Jackson, în rolul lui August Valentine, aduce prezenţă şi carismă, dar scenariul îl foloseşte prea puţin, iar Kristofer Hivju, care-l interpretează pe Volkov, pare prins într-un personaj de „rău generic”, fără profunzime sau motivaţii clare.
Deşi distribuţia promite, dinamica dintre personaje lipseşte aproape complet. Relaţiile se construiesc rapid, fără logică sau tensiune, ceea ce face ca poveştile personale să nu prindă deloc contur. Totul e tratat superficial, de parcă regizorul ar fi fost mai preocupat să adauge o altă explozie decât o replică memorabilă.
De ce nu m-a impresionat filmul
Filmul pare construit după reţeta clasică a producţiilor de acţiune hollywoodiene: ritm rapid, cadre scurte, explozii spectaculoase şi replici lacunare. Din păcate, toate aceste elemente nu reuşesc să ascundă lipsa unui fir narativ coerent. Povestea se grăbeşte de la o scenă de acţiune la alta, fără să ofere o motivaţie solidă pentru deciziile personajelor.
De la un punct încolo, simţi că priveşti o succesiune de scene deja văzute. Dacă ai văzut Mad Max, Edge of Tomorrow sau chiar Resident Evil, atunci vei recunoaşte fiecare cadru: pustietăţi prăfuite, mașini modificate, costume militare și replici pseudo-filozofice despre supraviețuire. Problema este că nimic nu te face să te implici emoțional.
Chimia dintre Bautista și Kurylenko nu funcționează, replicile lor par mecanice, iar ritmul montajului e atât de rapid încât nu lasă niciun moment de respiro. Deși regizorul J.J. Perry încearcă să creeze tensiune, acțiunea devine previzibilă după primele 20 de minute. De fiecare dată când ar trebui să te surprindă, filmul merge pe cea mai sigură cale, ceea ce îl face obositor și lipsit de emoție.
Chiar și estetica vizuală, deși ambițioasă, pare adesea neatentă. Decorurile sunt impresionante în prima parte, dar pe măsură ce filmul avansează, cadrele devin tot mai întunecate și mai greu de urmărit. E ca și cum regia s-ar fi concentrat exclusiv pe dinamism, sacrificând coerența vizuală.
Ce rămâne în urmă
După apocalipsă este genul de film care ar fi putut fi o surpriză plăcută, dacă ar fi avut mai mult curaj să-și asume propria identitate. În schimb, rămâne o combinație între un film de acțiune generic și o aventură post-apocaliptică lipsită de suflet. Nu e un eșec total – se vede efortul echipei de a livra o producție comercială curată –, dar e prea puțin pentru a rămâne memorabil.
La final, nu pleci din sală revoltat, ci mai degrabă indiferent. Nu te-a făcut să râzi, nu te-a emoționat, nu te-a surprins. E un film care „merge”, dar nu te face să-l recomanzi. Pentru un public care caută doar divertisment vizual și acțiune fără pauză, După apocalipsă e suficient. Pentru oricine vrea însă o poveste bine spusă, personaje vii și o lume care să te captiveze, filmul rămâne doar o dezamăgire elegant ambalată.
Într-un an plin de blockbustere, această producție pare sortită să se piardă repede din memoria spectatorilor. Și, sincer, nu e mare pierdere.