Datele Glovo, platforma tech ce oferă servicii la cerere, din multiple categorii, cu o gamă variată de produse, relevă că România ocupă locul 1 în Europa de Sud-Est și locul 3 la nivel global în ceea ce privește consumul de paste, cu peste 1,7 milioane de porții livrate în ultimele 12 luni prin platformă.
Conform statisticilor, românii au comandat, în medie, aproximativ 200 de porții de paste pe oră în ultimele 12 luni, plasând astfel România pe locul 3 în topul global, după Spania și Italia – două țări cu o puternică tradiție culinară mediteraneană.
Capitala domină clar clasamentul comenzilor, urmată de orașe importante precum Constanța, Cluj-Napoca, Iași și Brașov. Intervalul preferat pentru a savura o porție de paste este 18:00 – 19:00, urmat de pauza de prânz, în jurul orei 12:00.
Vinerea rămâne ziua cu cele mai multe comenzi de paste, urmată îndeaproape de sâmbătă și joi. De asemenea, luna martie s-a remarcat ca fiind perioada cu cele mai multe livrări.
Un vârf spectaculos de comenzi a fost atins pe 15 februarie 2025, când românii au comandat cu aproximativ 45% mai multe porții decât într-o zi obișnuită.
Cele mai comandate preparate includ clasicele Carbonara – cremoase și sărate, cu bacon crocant și parmezan, urmate de Bolognese, cu sos bogat din carne tocată și roșii aromate. Quattro Formaggi atrage prin mixul său de brânzeturi, iar Lasagna rămâne un simbol al meselor familiale. În top se regăsesc și pastele cu creveți sau fructe de mare, alese pentru rafinament și gustul fresh.
Cel mai mare fan al pastelor din România este un utilizator din București, care a comandat peste 290 de porții în ultimul an. În medie, acest utilizator ar fi comandat paste în 4-5 zile din 7, pe tot parcursul anului.
În același timp, cea mai mare comandă ca valoare a fost tot din Capitală, depășind suma de 2.080 de lei.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.
The post Analiză: România, pe podiumul mondial al iubitorilor de paste, cu peste 1,7 milioane de porții comandate în ultimele 12 luni appeared first on Forbes Romania.