ctp-inchiriaza-5.300-mp-catre-moemax,-parte-a-grupului-xxxlutz,-in-ctpark-bucharest-south

CTP închiriază 5.300 mp către Moemax, parte a grupului XXXLutz, în CTPark Bucharest South

Timp de citire: < 1 minut

CTP, cel mai mare dezvoltator, proprietar și operator listat de spații industriale și logistice din Europa, după suprafața totală închiriabilă (GLA), a semnat un contract de închiriere cu Moemax, parte a Grupului XXXLutz, pentru o unitate logistică de 5.300 mp în CTPark Bucharest South.

Moemax a ales CTPark Bucharest South datorită disponibilității imediate a spațiului, specificațiilor de înălțime ale clădirii, potrivite pentru nevoile lor logistice, precum și datorită locației convenabile, la mai puțin de 20 de minute de noul magazin, se arată într-un comunicat transmis de CTP. 

CTPark Bucharest South asigură acces direct la autostrada A2, facilitând logistica și transportul către Portul Constanța. Dezvoltatorul are planuri continue de extindere, inclusiv o clădire nou construită de 54.000 mp care va fi disponibilă până la finalul anului.

CTPark Bucharest South asigură acces facil prin două intrări directe din DN4, la mică distanță de centura interioară a Bucureștiului și la doar 500 de metri de nodul rutier către autostrada A0.

În România, CTP deține peste 3 milioane mp de spații industriale de clasă A în principalele hub-uri economice, incluzând Arad, Brașov, București, Craiova, Oradea, Sibiu și Timișoara.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.

The post CTP închiriază 5.300 mp către Moemax, parte a grupului XXXLutz, în CTPark Bucharest South appeared first on Forbes Romania.