
Uniunea Europeană intenționează să propună anul viitor un cadru unic de reglementare pentru startup-uri, care să înlocuiască „patchwork-ul” actual de 27 de sisteme naționale și să faciliteze extinderea companiilor inovatoare pe piața unică, a anunțat vineri Ursula von der Leyen, la Italian Tech Week, la Torino.
Inițiativa vizează simplificarea operațiunilor transfrontaliere și creșterea capacității firmelor de a atrage și păstra talente, parte dintr-o strategie mai amplă a UE de consolidare a ecosistemului tehnologic european.
Planul, descris informal ca un „regim 28”, urmărește să uniformizeze domenii cheie — de la drept comercial și insolvență până la muncă și fiscalitate — pentru a elimina barierele care fac adesea mai ușoară scalarea în afara UE decât între statele membre. Demersul a fost avansat public și la începutul anului, iar Comisia vizează să vină cu propuneri legislative în 2026.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.
The post UE pregătește un set unic de reguli pentru startup-uri, pentru a le ajuta să crească în interiorul blocului comunitar appeared first on Forbes Romania.